Întâmpinarea Domnului
„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la Templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de 84 de ani, și nu se depărta de Templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și Harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”
Cine este Dumnezeu?
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre pruncii morți prematur, către Hierios, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 415
„(…) Constatăm că fiecare din lucrurile pe care le cugetăm sau le vedem că ar fi normale provine de la Dumnezeu, așa încât nimeni din cei care contemplă adevărul acestor lucruri nu va putea fi de altă părere. Căci e adevăr mărturisit de oricine, că toate lucrurile din lume atârnă de o singură cauză și niciunul din ele nu-și poate avea cauza sau începutul decât în una și aceeași cauză necreată și veșnic egală cu sine însăși, în chip neîntrerupt și în același mod, care-i mai presus de orice putere de cugetare, nefiind supusă creșterii sau scăderii și care trebuie văzută și înțeleasă ca fiind dincolo de orice margini, din mâna căreia au ieșit și timpul și locul, precum și tot ce se poate cuprinde cu mintea, fie că spunem despre ea că abia ne-o putem închipui, în judecata noastră, fie că ne mulțumim să-i zicem că-i mai presus de lume.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
