Întâmpinarea Domnului
„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la Templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de 84 de ani, și nu se depărta de Templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și Harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”
Când suntem în Biserică…
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 2, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 47
„Atunci când pătrundem aici, intrăm în cer. Nu mă refer la loc, ci la stare. Căci este posibil ca cineva care este pe pământ să fie în același timp și în cer, să vadă și să audă cele de acolo. Așadar, nimeni să nu ducă în cer cele de pe pământ. Nimeni să nu se gândească la grijile de acasă în timp ce stă aici. Căci s-ar cuveni să ducem acasă și în piață folosul dobândit aici, iar nu să îngreunăm cele de aici cu poverile de acasă și din piață. De aceea ne apropiem de scaunul de învățătură (se referă la amvon): pentru ca de aici să primim curățire de murdăriile din afară. Iar dacă avem de gând să stricăm până și acest mic răgaz prin cuvintele și faptele din afară, mai bine să nu intrăm aici deloc. Așadar, nimeni să nu se gândească la cele de acasă cât timp este în Biserică, ci chiar și acasă să fie mișcat de cele din Biserică.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
