„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.”
Darul nostru pentru Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia L, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 583-584
„Să nu căutăm, dar, să dăruim Bisericii vase sfinte de aur, ci să căutăm ca ele să fie și din muncă cinstită. Munca aceasta cinstită, în care nu intră nici jaful, nici furtul, este mai de preț decât aurul din Potirul dăruit! Biserica nu-i un loc unde se adună vase de aur și de argint, ci un loc de adunare a Îngerilor; de aceea trebuie să aducem la Biserică sufletele noastre. Dumnezeu Se apropie de darurile noastre de aur numai dacă și sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de Taină, nici nu era de aur Potirul din care a dat Hristos ucenicilor Sângele Său! Dar toate erau de preț, toate înfricoșătoare, pentru că erau pline de Sfântul Duh.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
