Banul cezarului
„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.”
Cum Îi plătim impozitul lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXVI, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 767
„Să-ți fie de ajuns banii din venituri care curg ca din izvor! Fă-i părtași la ele pe cei săraci și fii un bun econom al darurilor date ție de Dumnezeu.
– Dar plătesc impozite! mi-ar spune cineva.
– De aceea, dar, nu dai săracilor, pentru că nu vine nimeni la porțile tale să-ți ceară cum vine strângătorul de bani? Acestuia însă, care ia cu sila și te torturează, nu îndrăznești să i te împotrivești, fie că-ți rodesc ogoarele, fie că nu; dar lui Hristos, Care-ți cere cu atâta blândețe, și numai atunci când îți rodesc ogoarele, nu-I răspunzi nici cu cuvântul. Cine te va scoate din muncile cele nesuferite ale iadului? Nimeni! Dacă ești atât de grabnic la plata impozitelor, pentru că știi ce cumplită pedeapsă vine peste cei care nu și le plătesc, gândește-te că-s mai cumplite pedepsele celor care nu dau celor săraci. Nu-i vorba să te lege, să te bage la închisoare, ci să te arunce în focul cel veșnic. Pentru toate aceste pricini, dar, să plătim în primul rând acest impozit, impozitul către cei săraci. Ușurința e mare, răsplata mai bogată, câștigul mai frumos; dar și pedeapsa e mai aspră, dacă ne purtăm ca niște nerecunoscători. Vin peste noi chinurile iadului, care n-au sfârșit.
(…) Când ei (săracii – n.n.) primesc milostenie din mâinile tale, se roagă lui Dumnezeu și-L fac pe Dumnezeu milostiv cu tine; iar când Îl fac milostiv pe Dumnezeu (…) resping uneltirile demonilor. Nu-l lasă pe cel rău să se înverșuneze împotriva ta, nici să te asalteze mereu, ci îi frâng puterea.
Văzând, dar, pe acești ostași că luptă pentru tine în fiecare zi împotriva diavolului prin rugăciunile lor către Dumnezeu, plătește-ți și tu acest frumos impozit, hrana celor săraci. Blândul nostru Împărat n-a pus niște oameni anumiți ca să strângă acest impozit pentru săraci, ci vrea ca tu să-l dai de bunăvoie.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul I, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 370-372
„Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul celor lipsiți de evlavie (Psalmi 1, 1). Observă cât de precise sunt cuvintele! Fiecare cuvânt este plin de învățături. N-a spus: „Care nu umblă în sfatul celor lipsiți de evlavie”, ci: Care n-a umblat. Că nu este vrednic de a se numi fericit cel aflat încă în viață, pentru că îi este necunoscut sfârșitul; dar cel care a împlinit ceea ce era dator să facă, cel care și-a încheiat viața cu un sfârșit care nu poate fi pus la îndoială, acela negreșit va fi numit fericit. Dar atunci pentru ce spune că sunt fericiți cei care umblă în legea Domnului (Psalmi 118, 19)? Căci aceste cuvinte afirmă că sunt fericiți nu cei care au umblat, ci cei care încă umblă. Pentru că aceia care săvârșesc binele au lauda în însăși fapta pe care au săvârșit-o, în vreme ce aceia care se feresc de rău nu mai sunt de lăudat dacă înclină o dată sau de două ori spre păcat, ci dacă vor putea să evite pentru totdeauna săvârșirea răului. În șirul cuvintelor noastre însă, ne-a venit în minte și o altă nedumerire: pentru ce nu-l fericește pe cel care cultivă virtutea, ci pe cel care nu a săvârșit păcatul? Căci așa vor fi numiți fericiți și calul, și boul, și piatra. Dar ce [obiect] neînsuflețit a stat pe calea păcătoșilor, sau ce necuvântător a șezut pe scaunul ciumaților (Psalmi 1, 1)? Așteaptă puțin și vei afla răspunsul! Căci adaugă: Ci în legea Domnului este voia lui (Psalmi 1, 2). Iar cugetarea legii dumnezeiești o poate împlini numai cineva înzestrat cu gândire. Noi însă mai spunem că începutul dobândirii virtuților este îndepărtarea de cele rele. Căci spune: Ferește-te de rău și fă binele! (Psalmi 36, 27). Conducându-ne, cu înțelepciune și iscusință, spre virtute, Scriptura a făcut din îndepărtarea de răutate începutul faptelor bune. Dacă ți le-ar fi așezat înainte de îndată pe cele desăvârșite, ai fi pregetat să le faci; dar așa te obișnuiește mai întâi cu cele mai ușoare, ca să îndrăznești mai pe urmă spre cele mai grele.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
