„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.”
Creșterea duhovnicească
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre scopul cel după Dumnezeu și viețuirea cea după adevăr, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 299-300
„Căci sufletul născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei înțelegătoare celei întru Duhul, fiind udat neîncetat cu sudorile virtuții și cu darurile harului. După cum trupul, la început, când se naște, este ca un prunc prin fire, dar nu rămâne la această vârstă fragedă, ci, fiind hrănit cu mâncărurile trupești, potrivit cu legea firii, ajunge până la măsura care îi este dată, tot așa și sufletul nou-născut, după ce a fost vătămat de boala venită asupra lui prin neascultare, este readus prin împărtășirea cu Duhul la frumusețea de la început, pe care o avea prin fire, și nu rămâne mereu prunc, nici nu stă fără lucrare și nemișcat, dormind în starea pe care o avea la naștere, ci se hrănește cu hrana care îi este proprie, crescând, prin toate virtuțile și prin osteneli, până la măsura pe care o cere firea. Astfel, prin puterea Duhului și prin propriile virtuți, rămâne nevătămat de tâlharul cel nevăzut care întinde sufletelor multe curse ascunse. Așadar, trebuie să înainteze mereu până la [vârsta] bărbatului desăvârșit, potrivit cuvântului apostolesc: Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la [starea] bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin vicleșug, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul, să creștem în toate pentru El, Care este capul Hristos (Efeseni 4, 13-15). (…) Și spune apoi că voia desăvârșită a lui Dumnezeu este ca sufletul să ia chipul bunei credințe prin harul Duhului, care, însoțit de ostenelile sufletului, face ca acesta să înflorească întru desăvârșită frumusețe. Așadar, nu ține de noi ca trupul să crească, căci firea nu dă măsura trupului potrivit cu judecata și cu plăcerea omului, ci potrivit cu pornirea și necesitatea ei. Dar măsura și frumusețea sufletului care se naște din nou țin de puterea noastră de judecată, căci este dată de harul Duhului, prin osteneala celui care îl primește.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul I, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 372-373
„Conducându-ne, cu înțelepciune și iscusință, spre virtute, Scriptura a făcut din îndepărtarea de răutate începutul faptelor bune. Dacă ți le-ar fi așezat înainte de îndată pe cele desăvârșite, ai fi pregetat să le faci; dar așa te obișnuiește mai întâi cu cele mai ușoare, ca să îndrăznești mai pe urmă spre cele mai grele. Aș spune că practicarea evlaviei se aseamănă cu o scară, cu scara aceea pe care a văzut-o odinioară fericitul Iacov; unul din capete era jos, pe pământ, iar celălalt capăt urca mai presus de cer (Facerea 28, 12). Deci, aceia care se îndreaptă către viața cea virtuoasă trebuie să meargă pe urmele virtuții începând cu primele trepte, și de la ele să pășească mereu mai sus, până ce ajung, printr-un urcuș săvârșit încetul cu încetul, până la înălțimea pe care o poate atinge firea omenească. După cum prima treaptă a unei scări înseamnă îndepărtarea de pământ, tot așa se petrece și cu viețuirea cea după Dumnezeu: început al urcușului este îndepărtarea de rău. Pe scurt, abți-nerea de la o faptă oarecare este mai ușor de îndeplinit; de pildă: Să nu ucizi (Ieșirea 20, 13), Să nu săvâr-șești adulter (Ieșirea 20, 14), Să nu furi (Ieșirea 20, 15); fiecare din acestea are nevoie de abținere și de nemișcare, în vreme ce: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți (Matei 19, 19), Vinde-ți averile tale și dă-le săracilor (Matei 19, 21), Dacă te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două (Matei 5, 41) sunt lucrări potrivite unor atleți și au trebuință de un suflet încă tânăr. Minunează-te, dar, de înțelepciunea celui care ne duce la desăvârșire prin porunci mai ușoare și mai lesne de îndeplinit! Ne-a propus, așadar, trei lucruri care merită să fie păzite: să nu fi umblat în sfatul celor lipsiți de evlavie, să nu fi stat pe calea păcătoșilor și să nu fi șezut pe scaunele ciumaților (Psalmi 1, 1). A dat această ordine spuselor lui urmând firea lucrurilor. Căci mai întâi chibzuim, apoi reținem cele ce rezultă din cele chibzuite și în sfârșit rămânem la cele pe care le-am chibzuit.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
