Pustiirea Ierusalimului
„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre Templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când, oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.”
Darul profeției
Sfântul Vasilie cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, Prolog, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 2, pp. 18-19
„Este nevoie de cuvântul cunoștinței pentru contemplarea celor tainice ale Duhului, de cuvântul înțelepciunii pentru a pregăti și a împlini cele predate pe scurt în puține vorbe. Căci îi este obișnuit înțelepciunii să-și împrăștie cuvintele. (…) Prin urmare, harisma învățăturii este spre zidirea celor care ascultă. De aceea, pentru sufletul celui care se pregătește să prorocească este nevoie de o capacitate care să fi existat dinainte în mișcarea cea dinlăuntrul nostru, încât Cuvântul cel din toate, Care alege sufletele mai armonioase, în care după măsura armoniei dinăuntru nu este disonantă cu cuvântul nicio mișcare cât de mică a [părții] pătimitoare a sufletului, să stârnească lucrarea de la dumnezeiescul Duh. Dar nu numai potolirea patimilor este necesară pentru pregătirea primirii Duhului, ci și măsura rânduielii celor referitoare la credință și folosul atât al celui care primește harul, cât și al celor care ascultă la timp și al celor care iau apoi parte la folosul de la profeți. Căci, spune, este dată fiecăruia arătarea Duhului spre folos (I Corinteni 12, 7) și iarăși după măsura credinței (Romani 12, 6). Desigur, este imposibil pentru firea omenească să ofere rațiunea lucrării felurite făcute în cei vrednici de dumnezeiescul Duh, prin Care unul este încredințat cu profeția, și aceasta într-o așa de mare măsură, altul primește darurile vindecărilor, și pe acestea atât de mari, iar altul lucrarea minunilor, a celor mari sau a celor mici. Căci pe acestea singur le știe Cel care scrutează vrednicia fiecărui suflet și Care împarte fiecăruia, cu măsurile nevăzute ale dreptății, cele după vrednicie.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 119
„Să nu te uimească, iubite, cuvântul meu. Acesta este obiceiul tuturor profeților: vorbesc de cele ce nu s-au întâmplat ca şi cum s-ar fi întâmplat. Profeții vedeau cu ochii cei duhovniceşti cele ce aveau să se întâmple după un mare număr de ani; de aceea priveau acele fapte ca şi cum s-ar afla înaintea ochilor lor; şi aşa vorbeau de toate. Şi ca să vezi lămurit lucrul acesta, ascultă ce spune fericitul David, profețind înainte cu atâtea generații de crucea lui Hristos, strigând: Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele (Psalmi 21, 18); şi iarăşi: Împărțit-au hainele Mele loruşi (Psalmi 21, 20). Vezi că vorbeşte mai dinainte de nişte fapte viitoare, care aveau să se întâmple după multă vreme ca şi cum s-ar fi şi întâmplat?”
Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryfon, Partea Întâi, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 129
„Cu mult mai înainte de acești așa-ziși filozofi, au fost niște oameni fericiți, drepți și iubitori de Dumnezeu care au vorbit în Duhul Sfânt și care au arătat cele viitoare, care se întâmplă acum: aceștia sunt profeții. Numai aceștia au văzut și au spus oamenilor adevărul, netemându-se și neascultând de nimeni. Ei nu au fost învinși de dorința de slavă, ci au spus numai ceea ce au auzit și au văzut, fiind plini de Duhul Sfânt. Scrierile lor se păstrează chiar și acum și, îndeletnicindu-se cineva cu ele, dacă crede în ele, poate folosi foarte mult: atât cu privire la începuturi, cât și cu privire la sfârșit și la toate cele ce trebuie să știe un filozof. Ei nu vorbesc cu dovezi, căci sunt niște martori vrednici ai adevărului mai presus de orice dovadă. Cele ce s-au întâmplat, însă, sau se întâmplă și acum, silesc pe orișicine să fie de acord cu cele grăite de ei. Chiar și numai pentru minunile pe care le-au săvârșit, ei pot fi socotiți drepți, atunci când au slăvit pe Făcătorul tuturor, Dumnezeu și Tatăl, și au vestit pe Hristos, Care avea să vină de la El și Care avea să fie Fiul Lui.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia L, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 281
„Harul divin (a fost acela care) a lucrat şi prin profeți, care a dat sufletelor lor (puterea) de a prezice (cele viitoare), atunci când era necesar să se comunice lumii lucruri importante. Aceştia nu vorbeau totdeauna, ci numai când voia aceasta Duhul care era în ei; cu toate acestea, puterea era totdeauna în ei.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 252-253
„Dumnezeu este înțelept şi iscusit şi îngăduie adeseori ca oameni nevrednici să prezică lucruri mari şi minunate. Şi lucrul acesta se vede nu numai în Vechiul Testament, ci şi în Noul Testament. Ascultă ce spune Evanghelistul despre Caiafa, arhiereul iudeilor: Iar aceasta a spus-o nu de la sine; ci, fiind arhiereu în anul acela, a prorocit că Iisus avea să moară, nu numai pentru popor, ci ca să adune într-una şi neamurile cele risipite (Ioan 11, 51-52). Un lucru asemănător vei găsi iarăşi şi la Balaam. A fost chemat să blesteme poporul iudeu; dar el nu numai că l-a blestemat, ci a prezis chiar lucruri mari şi minunate; şi nu numai despre popor, ci şi despre venirea Mântuitorului (Numerii 24, 1-9). (…) Atribuie totul lui Dumnezeu, Care rânduieşte pe toate prin înțelepciunea Lui cea mare.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 837
„(…) Opriți-vă de la căile voastre. Priviți şi întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună şi mergeți pe dânsa şi veți afla odihnă sufletelor voastre (Ieremia 6, 16). Iar căile şi cărările Domnului sunt, după Proroc, scrierile mântuitoare ale Sfinților Proroci. Şi de va cunoaşte cineva înțelesul lor, va afla Calea cea bună, adică pe Hristos, prin Care vine şi curăția desăvârşită în sufletele noastre.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
