„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, strâmtorare printre neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.”
Cum vom sta înaintea Fiului Omului
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea I, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 81, pp. 19-20
„Se vor așeza tronurile și Cel Vechi de zile Se va așeza și se vor deschide cărțile care au scris în ele faptele și cuvintele și gândurile noastre în chip credincios și nemincinos; când mii de mii de Îngeri vor sluji Lui și zeci de mii de zeci de mii vor sta în jurul Lui și amenințarea focului arzător se va întinde peste tot și va înconjura toate și va topi munții ca ceara. Căci râu de foc curgea înaintea Lui (Daniel 7, 9-10); când tartarul și prăpastia largă și de neînchipuit și întunericul cel mai din afară și viermele cel neadormit se vor arăta fiind de față (Psalmi 96, 3; Luca 16, 26). Și pe deasupra frica va atârna din văzduh peste toți care așteaptă sfârșitul. Iar îngerii mâniei vor răspândi foc, gata spre pedepsirea a toată fărădelegea. Pe lângă aceștia, toată zidirea pământească și cerească (…) va sta de față așteptând cu cutremur arătarea înfricoșătoare a judecății dumnezeiești. În fața tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor și se vor dezgoli toate cele ascunse, ca să-și cunoască astfel toți unii altora păcatele, ca și fiecare pe ale sale, citind fără amăgire cartea conștiinței sale: Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale (Psalmi 49, 22).
Și iată Omul și opera Lui, judecător prea înțelept, având în față oștile înfricoșătoare și mărețe ale cetelor îngerești, se așază pe scaunul înalt, strălucind de toată dreptatea și împărțind fiecăruia prin hotărâre adevărată și dreaptă cele potrivite vredniciei lui; dându-le cu blândețe celor ce stau de-a dreapta prin faptele cele bune Împărăția gătită lor de la întemeierea lumii, iar pe cei ce pentru lipsa faptelor bune au primit starea de-a stânga, respingându-i cu mânie în focul cel veșnic, gătit diavolilor și îngerilor lui.”
Sursa: http://ziarullumina.ro