„În vremea aceea, ieșind de la Cină, Iisus S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, iar Ucenicii L-au urmat. Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Iar El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, îngenunchind, Se ruga, zicând: Părinte, dacă voiești, să treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la Ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare. Și le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Și, vorbind El, iată o mulțime se apropia, iar cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Și el s-a apropiat de Iisus ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici! Și, atingându-Se de urechea lui, l-a vindecat. Iar Iisus a zis către arhiereii, către căpeteniile templului și către bătrânii care veniseră asupra Lui: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu toiege. În toate zilele, fiind cu voi în Templu, n-ați întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului. Și, prinzându-L, L-au dus în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. Și, aprinzând ei foc în mijlocul curții și șezând împreună, a șezut și Petru în mijlocul lor. Iar o slujnică, văzându-l șezând la foc și uitându-se bine la el, a zis: Și acesta era cu Dânsul. Dar Petru s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc. Și, după puțin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Și tu ești dintre ei. Petru însă a răspuns: Omule, nu sunt eu. Iar după ce a trecut cam un ceas, un altul adeverea zicând: Cu adevărat și acesta era cu El, căci este galileean. Atunci Petru a zis: Omule, nu știu ce spui. Și îndată, încă vorbind el, a cântat cocoșul. Și, întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; iar Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta astăzi cocoșul, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar. Iar bărbații care Îl păzeau pe Iisus Îl batjocoreau bătându-L. Și, acoperindu-I fața, Îl întrebau, zicând: Prorocește, cine este cel ce Te-a lovit? Și hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. Iar când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii și cărturarii și L-au dus pe El în soborul lor, zicând: Spune nouă dacă Tu ești Hristos? Și El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede; iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde. De acum, însă, Fiul Omului va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Iar ei au zis toți: Așadar, Tu ești Fiul lui Dumnezeu? Și El a zis către ei: Voi ziceți că Eu sunt. Și ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înșine am auzit din gura Lui! Și, ridicându-se toată mulțimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat.”
Importanța faptelor bune
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 97, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 181
„La ziua răsplătirii fiecare va ajunge să-și recunoască singur roadele faptelor proprii.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 480
„Căci cel îndrăgit de bucuria de sus rabdă toată osteneala de dragul acesteia, prin care se atrage Duhul*; și, împărtășindu-se de harul Lui, rodește și se bucură cu veselie de lucrarea viei (de rodul ei), pe care a lucrat-o harul Duhului, întru smerita lui cugetare și în împlinirea faptelor**. Se cuvine deci să se rabde ostenelile rugăciunii și ale postului și ale celorlalte fapte, cu multă plăcere, dragoste și nădejde, iar florile și roadele ostenelilor să se creadă că sunt lucrări ale Duhului. Căci dacă socotește cineva că acestea (florile și roadele) și totul trebuie să se pună pe seama ostenelilor, în locul acelor roade nepătate îi odrăslește unuia ca acesta trufia și închipuirea de sine; iar aceste patimi, odrăslind în sufletele celor ușuratici ca o putreziciune, strică și pierd sufletele.”
*Tâlcuirea Pr. Dumitru Stăniloae: Dar de ce nu se unește Duhul cu orice osteneală? Trebuie să fie de la început o voință de a ajunge la Duhul, sau la simțirea produsă de El, deci o încredere într-o prezență mai acoperită a Duhului (n.s. 49, p. 480).
**Tâlcuirea Pr. Dumitru Stăniloae: De aci se vede și mai clar că chiar în lucrarea cu osteneală a fost lucrător și Duhul (n.s. 50, p. 480).
Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, Cartea a Doua a Glafirelor la Ieşire, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 313
„Cei ce nu cred încă (în Dumnezeu) se află în ceață şi ca în întuneric. Căci n-au ajuns la lumină.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
