Evanghelia zilei (Luca 22, 39-42, 45-71; 23, 1)

„În vremea aceea, ieșind de la Cină, Iisus S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, iar Ucenicii L-au urmat. Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Iar El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, îngenunchind, Se ruga, zicând: Părinte, dacă voiești, să treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la Ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare. Și le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Și, vorbind El, iată o mulțime se apropia, iar cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Și el s-a apropiat de Iisus ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici! Și, atingându-Se de urechea lui, l-a vindecat. Iar Iisus a zis către arhiereii, către căpeteniile templului și către bătrânii care veniseră asupra Lui: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu toiege. În toate zilele, fiind cu voi în Templu, n-ați întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului. Și, prinzându-L, L-au dus în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. Și, aprinzând ei foc în mijlocul curții și șezând împreună, a șezut și Petru în mijlocul lor. Iar o slujnică, văzându-l șezând la foc și uitându-se bine la el, a zis: Și acesta era cu Dânsul. Dar Petru s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc. Și, după puțin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Și tu ești dintre ei. Petru însă a răspuns: Omule, nu sunt eu. Iar după ce a trecut cam un ceas, un altul adeverea zicând: Cu adevărat și acesta era cu El, căci este galileean. Atunci Petru a zis: Omule, nu știu ce spui. Și îndată, încă vorbind el, a cântat cocoșul. Și, întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; iar Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta astăzi cocoșul, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar. Iar bărbații care Îl păzeau pe Iisus Îl batjocoreau bătându-L. Și, acoperindu-I fața, Îl întrebau, zicând: Prorocește, cine este cel ce Te-a lovit? Și hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. Iar când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii și cărturarii și L-au dus pe El în soborul lor, zicând: Spune nouă dacă Tu ești Hristos? Și El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede; iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde. De acum, însă, Fiul Omului va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Iar ei au zis toți: Așadar, Tu ești Fiul lui Dumnezeu? Și El a zis către ei: Voi ziceți că Eu sunt. Și ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înșine am auzit din gura Lui! Și, ridicându-se toată mulțimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat.”


Pregătirea pentru rugăciune

Învățătură a celor doisprezece Apostoli, Cap. IV, 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 29

„Să nu te duci la rugăciune cu conștiința rea.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a Noua, Cap. III. 3 – V, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 321-322

„Tot ce a gândit sufletul nostru înainte de ceasul rugăciunii în mod necesar ne vine în minte când ne rugăm. De aceea, cum vrem să fim găsiți când ne rugăm, așa să ne pregătim înainte de timpul rugăciunii. Când suntem în rugăciune, ne apar în minte și plutesc în fața ochilor noștri aceleași gânduri dinainte: fapte, vorbe, sentimente de mânie, tristețe, pofte sau chiar râs prostesc, care, lucru rușinos de spus, poate fi stârnit de amintirea vreunui fapt sau a vreunei vorbe de mai înainte. De aceea, înainte de rugăciune, să alungăm în grabă din adâncul inimii noastre tot ceea ce nu voim să ne vină în minte când ne rugăm. Numai așa vom putea îndeplini acel precept apostolic: Rugați-vă fără întrerupere (I Tesaloniceni 5, 17) și în tot locul ridicând mâini curate, fără ură și fără preget (I Timotei 2, 8). Niciodată nu vom putea îndeplini această poruncă dacă mintea noastră nu va fi hrănită neîntrerupt prin contemplarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, ferită de orice atingere cu viciile și practicând virtu­țile ca pe niște bunuri firești. Felul sufletului nostru se aseamănă destul de bine cu un fulg foarte mic sau cu o pană foarte ușoară. Acestea, dacă nu au fost distruse sau îmbibate de umezeala venită din afară, se înalță spre cer aproape natural, prin mobilitatea propriei lor substanțe, la cea mai mică suflare. Dar, dacă au fost îngreunate de vreo umezeală care le-a cuprins sau a pătruns în ele, răpindu-li-se puterea de mișcare, nu numai că nu vor mai putea zbura în văzduh, dar chiar vor coborî în adâncurile pământului, din cauza greutății pe care le-a dat-o umezeala. La fel și mintea noastră, dacă nu s-a îngreunat, stricată de umezeala poftelor vătămătoare, de vicii și de grijile lumii acesteia, se va înălța către cele de sus la cea mai ușoară suflare a meditației duhovnicești, ajutată în chip natural de puritatea sa, și, părăsind cele de jos și pământești, se va muta la cele cerești și nevăzute. De aceea suntem sfătuiți destul de limpede de îndemnurile Domnului: Vedeți să nu se îngreuneze inimile voastre în desfrânare, în beție și în grijile lumești (Luca 21, 34). Astfel, dacă voim ca rugăciunile noastre să pătrundă nu numai în ceruri, ci chiar deasupra cerurilor, să ne curățim mintea murdărită de toate viciile pământești și de gunoiul patimilor, pentru a-i reda ușurința naturală. Numai astfel rugăciunea se va înălța la Dumnezeu, fără să fie trasă înapoi de greutatea vreunui viciu. Să remarcăm totuși cauzele pe care Domnul le-a atribuit îngreunării minții. El n-a numărat printre acestea nici adulterele, nici desfrânările, nici omuciderile, nici blasfemiile, nici hoțiile, pe care toți le știu că sunt ucigătoare și vrednice de osândă, ci îmbuibarea, starea de beție și grijile sau preocupările lumești. (…) După litera Scripturii, acestea trei, dacă le săvârșim, îngreunează sufletul, îl depărtează de Dumnezeu și-l apasă către cele pământești.” 

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (Iuda 1, 1-10)

Next Post

Rugăciunea isihastă

Related Posts
Total
0
Share