Înălțarea Domnului
„În vremea aceea, după ce a înviat din morți, Iisus a stat în mijlocul Ucenicilor Săi și le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase precum Mă vedeți pe Mine că am. Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus: Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și, iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; însă voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”
Deschiderea minții prin credință
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 320
„Căci se cuvine celui bun și înțelept și celui ce are în sine o gândire sănătoasă să primească în minte, cum primește și ochiul trupului, nu precum voiește să vadă, ci așa cum se petrece ceva și cum îngăduie măsura firii. Dar pe cele ce se oferă vederii la mare înălțime ea nu le poate pricepe, chiar folosindu-se de o mare imaginație. Dar acelea răpesc totuși vederea spre cea mai subțire înțelegere. Așa să înțelegi și mintea omenească. Ea ajunge să se întindă spre Cel ce a creat-o, numai până la hotarele ei, chiar dacă e cu totul curată. Căci nu va vedea nimic din cele mai presus de ea, dar se supune, și nu prin voința proprie, celor mai presus de fire, neputând să le cuprindă în niciun fel prin ea. Deci prin credință, și nu prin cercetare se primesc cele mai presus de fire. Și de aceea e lăudat cel ce crede și nu rămâne neînvinovățit cel ce cade în cele contrare.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 233, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 374
„(…) Puterea de judecată a omului ni s-a dat atât ca privilegiu, cât și ca scop folositor de a cunoaște pe Dumnezeu, și anume până acolo să meargă cu cunoașterea până unde i s-a îngăduit.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
