Vindecarea soacrei lui Simon
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea. Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei.”
Cui i Se arată Dumnezeu?
Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), pp. 70-71
„Cum fiind ascuns, privești și observi toate, cum nu ești văzut de noi, dar ne vezi pe noi toți? Dar nu pe toți pe cei pe care-i vezi îi și cunoști, Dumnezeul meu, ci numai pe cei ce Te iubesc îi cunoști iubindu-i ca un prieten (I Corinteni 8, 3; Proverbe 8, 17) și mai cu seamă acestora Te arăți (Ioan 14, 21); fiind un Soare ascuns pentru toată firea muritoare, răsari pentru cei ce sunt ai Tăi, ești văzut de ei și întru Tine răsar cei odinioară întunecați, desfrânați, adulteri și destrăbălați, păcătoși și vameși (Matei 9, 10). Pocăindu-se, ei se fac fii ai luminii Tale dumnezeiești (Ioan 12, 36), lumina naște negreșit lumină, deci și ei se fac lumină, copii ai lui Dumnezeu, precum este scris (Ioan 1, 12), dumnezei prin har. Câți păzesc bine poruncile dumnezeiești, câți tăgăduiesc lumea cea deșartă și care duce în rătăcire, câți urăsc fără ură părinți și frați (Luca 14, 26) socotindu-i străini și trecători prin această viață, câți se fac goi de bogăție și de bani și tăgăduiesc cu totul împătimirea față de ele, câți se scârbesc din suflet de slava cea deșartă și de laudele oamenilor pentru slava de sus, câți și-au tăiat în chip desăvârșit voia proprie și s-au făcut ca niște oi lipsite de răutate pentru păstorii lor, câți s-au făcut morți cu trupul față de toată fapta cea rea asudând pentru ostenelile virtuților și sunt vii numai prin voința cârmuitorului lor, fiind omorâți și iarăși făcuți vii prin ascultare; câți care din frica de Dumnezeu și amintirea morții plâng în fiecare noapte și zi și cad cu mintea la picioarele Stăpânului cerând milă și iertarea greșelilor (Marcu 5, 22) – toți aceștia ajung la deprinderea binelui prin toată lucrarea celor bune tânguindu-se în fiecare zi și, bătându-se stăruitor în piept, atrag milă. Prin cereri necontenite, prin glasuri negrăite și curgerile lacrimilor lor ei își curăță sufletul, și văzându-l curățit, unii ca aceștia sunt cuprinși de focul dorinței și de focul poftei de a-l vedea curățit în chip desăvârșit.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
