Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele.
De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
Să nu așteptăm minuni…
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 35, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 332
„(…) Iar omul, lăsând la o parte frica, a început să se plece spre credință și, voind să arate că datorită drumului pe care l-a făcut el s-a petrecut aceasta, își dădea silința ca să nu se creadă că în zadar s-a străduit. De aceea a voit să afle toate în amănunt. Și a crezut el și toată casa lui. Într-adevăr, mărturia era de netăgăduit.
(…) Deci ce avem de învățat de aici? Să nu așteptăm minuni, nici să căutăm dovezi ale puterii lui Dumnezeu. Văd și acum mulți care au devenit mai evlavioși atunci când, având copilul suferind sau soția bolnavă, s-au bucurat de oarecare alinare. Trebuie totuși ca și în situația în care nu dobândesc (cele ce cer) să continue în același fel a-I mulțumi și a-L slăvi. Acesta este semnul slugilor deschise către ascultare, al celor statornici care Îl iubesc pe Stăpânul așa cum se cuvine: a alerga la El nu numai când sunt ușurați, ci și atunci când sunt chinuiți. Și acestea sunt lucrări care arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Căci pe cel pe care îl iubește Domnul îl ceartă și îi biciuiește pe toți fiii pe care îi primește (Evrei 12, 6). Cel care Îl slujește doar când are parte de bine nu arată semne de dragoste, nici nu-L iubește cu adevărat pe Hristos. Și de ce să vorbesc de sănătate, de belșug de bani, de sărăcie sau de boală? Chiar și de gheenă dacă ai auzi sau de alt lucru cumplit, nici așa nu trebuie să renunți la a-L lăuda pe Dumnezeu, ci să suferi și să înduri toate pentru dragostea față de El. Acesta este semnul slugilor binevoitoare și al sufletului neclintit. Cel care se află în această stare și pe cele prezente le va îndura cu ușurință și bunătățile viitoare le va dobândi și se va bucura de multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Fie ca noi toți să dobândim aceasta, cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
