Fericirile
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de Ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre Ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în Ceruri.”
Cei ce plâng se vor mângâia
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 176-177
„Fericiți cei ce plâng (Matei 5, 4), cu toate că toți oamenii îi nefericesc pe aceștia. De aceea Hristos, înainte de a da aceste învățături, a făcut minuni, pentru ca să găsească crezare cuvintele Sale. Și iarăși, în această fericire Hristos n-a vorbit îndeobște de cei care plâng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plâng pentru păcatele lor. Orice alt plâns este oprit cu strășnicie, cum plânsul pentru vreunul din bunurile acestei lumi. Aceasta a arătat-o și Pavel zicând: Întristarea după lucrurile lumii aduce moarte; dar întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, fără părere de rău (II Corinteni 7, 10). Aici Hristos fericește pe cei întristați după Dumnezeu; și nu vorbește de cei întristați puțin, ci de cei tare întristați. De aceea nici n-a spus: cei ce se întristează, ci cei ce plâng. Porunca aceasta este, la rândul ei, dascăl de filosofie. Dacă cei care plâng moartea copiilor sau a soției sau a unei rude, nu mai iubesc, în timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau în vânt după slavă, nu-i mai supără certurile altora, nu mai sunt măcinați de invidie și nu mai sunt asaltați de nicio altă patimă, că jalea și plânsul pun stăpânire desăvârșită pe sufletul lor, apoi mai multă filozofie decât aceasta vor arăta cei ce-și plâng păcatele lor, așa cum trebuie să le plângă. Și care le e răsplata? Că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4). Unde se vor mângâia? Și aici, și dincolo pentru că porunca aceasta este împovărătoare și grea, Hristos a făgăduit să dea ceea ce o face mai cu seamă ușoară. Deci, dacă vrei să te mângâi, plângi! Să nu socotești enigmă cuvintele acestea! De-ar veni asupră-ți valuri de supărări, vei fi deasupra tuturora, dacă Dumnezeu te mângâie. Că Dumnezeu dă totdeauna cu mult mai multe răsplătiri decât dureri. Așa face și aici: fericește pe cei ce plâng, nu după vrednicia plânsului lor, ci după iubirea Sa de oameni. Cei care plâng, își plâng păcatele; iar acestora le e îndestulător că au dobândit iertare și dezvinovățire.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
