Fericirile
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre Ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”
Lipsa ca belșug
Sfântul Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, Cuvântul 9, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 208-209
„Smerenia este ușa nepătimirii, zice Scărarul. Iar materia acesteia este blândețea, după marele Vasilie. Căci aceasta face pe om să fie pururea la fel în lucrurile și gândurile plăcute și neplăcute și să nu se grijească nici de cinste, nici de necinste și să primească cele dulci și dureroase cu bucurie, și să nu se tulbure ca fecioara aceea despre care a zis marele Antonie: «Șezând eu odinioară lângă oarecare Avvă, a venit o fecioară și a zis bătrânului: Părinte, postesc șase zile și mărturisesc fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă. Răspunse bătrânul acela către ea: Făcutu-ți-s-a ție lipsa ca belșugul? Iar ea răspunse: Nu. Nici necinstea ca numele bun? Nu, Părinte. Nici dușmanii ca prietenii? Și zise: Nu! Zise bătrânul acela înțelept către ea: Du-te, lucrează, căci nu ai nimic». Și pe drept cuvânt: căci, dacă postea atâta încât mânca o dată pe săptămână și atunci foarte puțină mâncare, nu trebuia să aibă lipsa ca belșugul? Și iarăși, dacă mărturisea în fiecare zi pe cea veche și pe cea nouă, nu trebuia să învețe să se smerească? Și neavând peste tot ceva din viață, nu trebuia să aibă pe toți prieteni? Și n-a izbutit să învețe din atâtea osteneli să aibă pe dușmani ca pe prieteni. Bine a zis deci: «Nu ai nimic». Iar eu mai adaug că unul ca acesta se și osândește mult, cum zice Gură de Aur despre cele cinci fecioare nebune, că ceea ce-i mai greu au putut să dobândească prin nevoință, adică fecioria cea mai presus de fire, iar ceea ce-i mai ușor, adică milostenia pe care și păgânii și necredincioșii o fac, ca pe ceva firesc până astăzi, nu au putut. Și cum n-au cunoscut ceea ce se cerea, au ostenit în zadar. Trebuie, zice Domnul, acestea să le faceți, iar acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Bună este nevoința, dar cu scop drept; și bine este a o avea nu ca un lucru în sine, ci ca pe o pregătire la lucru; nici ca rod, ci ca pământ ce poate hrăni cu vremea, cu osteneala și cu Dumnezeu pomii din care crește rodul, care este curăția minții și unirea cu Dumnezeu. Căruia se cuvine slava în veci, Amin.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
