De la cuvânt la faptă
„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră; și, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.”
Pași spre sinceritatea sinelui
Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești, Cuvântul 2, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 181-182
„Credința, de care a spus Apostolul că este temelia faptelor celor după Dumnezeu, am primit-o de la dumnezeiescul Botez prin Harul lui Hristos, și nu din fapte. Ea naște frica credinței prin care vin păzirea poruncilor și răbdarea ispitelor, cum zice Sfântul Maxim. Iar după ce lucrăm noi, vine în noi credința cea mare, a vederii, despre care a zis Domnul: De veți avea credință cât un grăunte de muștar (Matei 17, 20) și celelalte. De aceea, vrând Cuviosul Părintele nostru Isaac să arate credința, a zis că alta este credința cea de obște a dreptcredincioșilor, adică dogmele drepte despre Dumnezeu și despre făpturile Sale inteligibile și sensibile, precum cu Harul lui Dumnezeu, le-a primit sfânta și soborniceasca Biserică, și alta cea a vederii, adică a cunoștinței care nu se împotrivește celei ce o naște pe ea, ci o face și mai sigură. Pentru că cea dintâi am învățat-o din auz, moștenind-o de la Părinții binecredincioși și de la învățătorii credinței dreptmăritoare, iar cea de a doua vine prin aceea că credem drept și ne temem de Domnul în Care am crezut. Căci din frică ne-am hotărât să păzim poruncile, și pentru aceasta am voit să lucrăm virtuțile trupești, adică liniștea, postul, privegherea cu măsură, psalmodia, rugăciunea, citirea și întrebarea celor ce au experiență despre tot gândul, cuvântul și lucrul, ca prin asemenea fapte să ni se curățească trupul de patimile atotrușinoase, adică de lăcomia pântecelui, de curvie și de avuție de prisos, îndestulându-ne cu cele de față, cum zice Apostolul. De aici ia omul tărie ca să rămână lângă Dumnezeu prin lipsa de grijă și învață din Scripturi și de la oamenii cercați despre dumnezeieștile dogme și porunci. Și prin aceasta începe să disprețuiască pe cele opt căpetenii ale răutății, și cunoscând amenințările se teme de Dumnezeu nu simplu, ci ca de Dumnezeu, după Sfântul Nil. Iar din această temere începe a păzi poruncile întru cunoștință. Și cu cât rabdă mai mult pentru fiecare poruncă moartea voii slobode, cu atât vine la o mai mare cunoștință și vede cele ce se fac în sine însuși de către Harul lui Hristos. Iar dintr-aceasta crede că într-adevăr mare este credința dreptmăritorilor.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
