Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi proroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.
Rugăciunea de cerere
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 391‑392
„Grija noastră să ne fie, deci, una singură: să stăruim necontenit în rugăciune și să nu ne supărăm dacă Dumnezeu întârzie cu împlinirea cererilor noastre; dimpotrivă, să arătăm și mai multă răbdare. Dumnezeu nu amână împlinirea cererilor ca să ne refuze, ci o face pentru că vrea să ne învețe să stăruim în rugăciune, pentru că vrea să ne atragă necontenit la El. La fel face și un tată, care‑și iubește copiii; de multe ori nu împlinește cererea copilului lui, nu pentru că nu vrea să‑i dea, ci pentru că vrea să‑l aibă prin asta pe copil necontenit lângă el. Cunoscând, deci, acestea, niciodată să nu ne descurajăm, nici să încetăm a ne apropia de Dumnezeu pentru a ne ruga. Dacă pe judecătorul cel crud și fără de milă, care nici de Dumnezeu nu se temea, stăruința femeii l‑a silit și l‑a făcut să o ajute (Luca 18, 2‑8), apoi cu mult mai mult noi, dacă am voi să facem ce a făcut femeia, vom îndupleca spre ajutorul nostru pe Stăpânul nostru cel blând și iubitor de oameni, pe Stăpânul nostru cel milostiv, Care aleargă spre mântuirea noastră!”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia LIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 209
„Așa obișnuiește Stăpânul universului să procedeze cu drepții. Le făgăduiește dar nu le împlinește îndată făgăduințele, ci îi deprinde mai întâi pe drepți cu răbdarea și cu ascultarea și așa le împlinește cu prisosință cele făgăduite.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
