Potolirea furtunii
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?”
Natura ni-L descoperă pe Dumnezeu
Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XXXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 70-71
„Cine, văzând cele contrare prin fire, unite și trăind într-o legătură armonioasă, văzând de pildă focul amestecat cu răcoarea și uscatul cu apa și acestea neluptându-se între ele, ci alcătuind o unitate, ca un singur trup, nu se va gândi că Cel ce le unește este în afară de ele? Cine, văzând iarna retrăgându-se în fața primăverii și primăvara în fața verii și vara în fața toamnei și că acestea, deși potrivnice prin fire (căci una răcorește, alta arde, alta hrănește și iarăși alta veștejește), totuși slujesc toate în mod egal și nevătămat oamenilor, nu ar înțelege că e Cineva mai mare ca ele, care le ține în unitate și le cârmuiește pe toate, chiar dacă nu-L vede? Cine, văzând norii purtați de aer și în nori legată greutatea apelor, nu se va gândi la Cel ce le-a legat și le-a rânduit pe acestea? Sau cine, văzând pământul însuși, atât de greu prin fire, rezemat pe ape și rămânând nemișcat pe ceea ce se mișcă prin fire, nu va cugeta că e Cineva care le-a rânduit și le-a făcut pe acestea, adică Dumnezeu? Cine, văzând rodirea la vreme a pământului și ploile din cer și curgerea râurilor și firea izvoarelor și înmulțirea animalelor prin unirea celor neidentice, și acestea nesăvârșindu-se pururi, ci la timpuri rânduite; și, în general, cine, văzând rânduiala statornică și neschimbată, alcătuită din cele neidentice și contrare, nu se va gândi că există o unică putere care a înfăptuit această rânduială și o cârmuiește cum e bine, ca să rămână la fel? Căci ele n-ar putea coexista și rămâne așa prin ele însele, dată fiind opoziția din fire între ele. Fiindcă apa este prin fire grea și curgătoare în jos, iar norii sunt ușori și tind în sus; și totuși apa mai grea e purtată de noi. Și iarăși pământul este foarte greu, iar apa, mai ușoară ca el, și totuși ceea ce e mai greu e purtat de ceea ce e mai ușor și pământul nu cade în jos, ci rămâne nemișcat. Și bărbătescul nu e la fel cu femeiescul și totuși se unesc împreună și se înfăptuiește din amândoi nașterea unor animale la fel cu ele. Și, vorbind pe scurt, răcoarea e contrară căldurii și apa se luptă cu uscatul și totuși unindu-se nu se opun una alteia, ci prin combinarea lor alcătuiesc un corp și dau naștere tuturor.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
