Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Și Ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă!
De ce vorbea Mântuitorul în pilde?
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 364-365
„Era obiceiul Mântuitorului Hristos, când vorbește despre tainele dumnezeiești și vestite mai înainte, să le expună prin ghicituri și nu să le prezinte în mod foarte străveziu. Căci nu dăruiește neacoperit cuvântul atât de sfânt celor întinați și lipsiți de evlavie ca să-l calce fără sfială; dar, ascunzându-l în vălul ghiciturilor, nu-l face nestrăveziu celor înțelegători. Însă când vede pe unii dintre ascultători lipsiți de învățătură și neînțelegând nimic din cele grăite, înălbește clar ceea ce voiește să arate și, înlăturând toată ceața din cuvânt, înfățișează goală și ușor de văzut toată cunoștința tainei, făcându-le nejustificată și prin aceasta necredința. Iar că Îi era obișnuit, precum am spus, să acopere cuvântul în oarecare umbră și ascunzime, ne arată El Însuși, spunând în Cartea Psalmilor: Deschide-voi în pilde gura Mea (Psalmi 77, 2). Dar va întări nu mai puțin această afirmație a noastră și ne va dovedi că nu e greșită și fericitul proroc Isaia, zicând: Că iată împărat drept va împărăți și căpeteniile cu judecată vor stăpâni. Și va fi omul ascunzând cuvintele sale (Isaia 32, 1). Iar Împărat care va împărăți peste noi spune că este Acela care zice: Eu am fost pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, ca să vestesc porunca Domnului (Psalmi 2, 6). Iar cu judecată, adică cu dreptate în toate, zice că vor stăpâni căpeteniile sau Sfinții Ucenici, care au cerut Mântuitorului Hristos de multe ori să le explice cuvintele Lui ascunse, zicând: Lămurește-ne pilda (Matei 13, 36). Iar când L-au întrebat: Pentru ce vorbești mulțimii în pilde?, arată, spunând clar: Pentru că văzând, nu văd și auzind, nu aud, nici nu înțeleg (Luca 8, 10). Căci nu erau vrednici de Dumnezeu, Care judecă drept și Care a hotărât aceasta pentru ei.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 545
„(…) Evanghelistul ne-a arătat care era gândul lui Hristos, anume că le grăia în pilde, nu pentru ca ascultătorii Săi să nu priceapă nimic, ci ca să-i facă să-L întrebe.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
