„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
Cum se educau tinerii înainte vreme
Fericitul Ieronim, Epistole cu privire la educația tinerelor fete, Epistola 107, 12-13, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 410-411
„În loc de nestemate și mătase să iubească Sfintele Scripturi. În acestea nu trebuie să caute miniaturile mozaicate și aurite, incrustate în piei aduse de la Babilon, ci să se desfete cu rafinata și corecta împărțire a textului. Să învețe mai întâi Psaltirea, fiindcă psalmii o vor face să uite cântecele [lumești]. Apoi Pildele lui Solomon o vor instrui pentru viață. Prin Ecclesiast va învăța să calce în picioare toate cele ce țin de lume. Cu Iov va urma pildele de virtute și răbdare. Să treacă apoi la Evanghelii, pe care nu trebuie să le mai lase din mână. Să se adape cu toată bunăvoința din Faptele [Apostolilor] și Epistole. După ce își va fi umplut tezaurul inimii cu aceste bogății, să învețe pe de rost Profeții și Heptateuhul (Pentateuhul împreună cu Iosua și Judecătorii), Cărțile Regilor și Paralipomena, de asemenea, scrierile lui Ezdra și Estera; la sfârșit, va putea învăța, fără primejdie, Cântarea Cântărilor. Dacă o va citi pe aceasta din urmă la început, va fi vătămată, neînțelegând că sub cuvintele trupești se ascunde nunta spirituală. Să se ferească de orice apocrife (cărți necanonice) și, dacă ar dori să le citească, nu pentru a căuta în ele dogmele adevărului, ci doar pentru venerația față de simboluri, să înțeleagă faptul că aceste cărți nu aparțin acelor autori care sunt amintiți în titluri. Să mai știe că în acestea sunt amestecate multe lucruri înșelătoare și că trebuie căutat cu mare grijă aurul prin noroi. Epistolele lui Ciprian să le aibă mereu în mână. [Citind] epistolele lui Atanasie și cărțile lui Ilarie, piciorul nu-i va fi în primejdie de alunecare. Să se desfete cu tratatele și cu talentul acestora, în ale căror cărți pietatea față de credința dreaptă nu s-a clătinat. Să-i citească și pe ceilalți, dar mai mult spre a-i judeca decât pentru a-i urma. (…) Să nu învețe a jura, iar minciuna să o socotească sacrilegiu. Să nu cunoască lumea, să viețuiască îngerește.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXVI, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 329
„Moștenirea, pe care vă sfătuiesc s-o lăsați copiilor voștri, nu are astfel de primejdii. Este o comoară care nu se poate cheltui, este o comoară nefurată, este o comoară ce nu poate fi împuținată nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile tâlharilor, nici de răutatea slugilor, nici de altceva de felul acestora. Comoara aceasta rămâne pururea, că e comoară duhovnicească, nesupusă uneltirilor omenești. Dacă cei ce o primesc vor voi să fie cu mintea trează, comoara aceasta merge cu ei în viața viitoare și le pregătește mai dinainte corturile cele veșnice. Să nu ne străduim, dar, să adunăm bani, ca să-i lăsăm copiilor noștri, ci să-i învățăm virtutea și să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceasta e cea mai mare bogăție, aceasta e bogăția cea nespusă, cea necheltuită, care sporește în fiecare zi bogăția noastră. Nimic nu-i egal cu virtutea, nimic nu-i mai puternic decât ea. (…) La ce poate folosi diadema sau porfira dacă-i lipsit de virtute? Crezi, oare, că Stăpânul se uită la deosebirea de dregătorii? Crezi, oare, că ține seamă de strălucirea persoanelor? Nu! Cel care n-a dobândit aici pe pământ îndrăznire către El nu va avea parte nici pe lumea cealaltă de cinste și de îndrăznire. Lucrul acesta să-l urmărim cu toții. Să-i învățăm pe copiii noștri să pună virtutea mai presus de orice și să socotească bogăția – nimic. Aceasta, da, aceasta este adeseori piedică în calea virtuții, când tânărul nu știe să se folosească de bani cum trebuie. Și după cum copiii cei mici adeseori se rănesc când umblă cu cuțite sau săbii, pentru că nu știu să le folosească cum trebuie – de aceea mamele nici nu-i lasă să pună mâna pe ele -, tot așa și tinerii cad în mari primejdii când primesc moștenire de averi și nu vor să le întrebuințeze așa cum trebuie. Cu ele își adună povară de păcate. Din ele se nasc desfătările, plăcerile rușinoase și nenumăratele rele. Nu vreau să spun că averile-s de vină, ci că de vină sunt cei care moștenesc averile și nu știu să se folosească așa cum trebuie de ele. De aceea un înțelept spunea: Bună este bogăția la cel ce nu are păcat (Înț. Sir. 13, 29).”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 28-31, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 355-356
„Să-l învățăm pe copil să rostească cuvinte cuviincioase și evlavioase. (…) Gura să rostească cuvinte de mulțumire și cântece sfinte. Să vorbească totdeauna despre Dumnezeu și despre filosofia cea de sus. Cum va fi cu putință aceasta? Prin ce mijloace îi vom învăța pe copii să se poarte astfel? Dacă vom supraveghea cu multă grijă toate cele ale lor. Cu copilul lucrul este foarte ușor. Cum? Copilul nu se luptă nici pentru bani, nici pentru măriri. Este copil încă. Nu-l preocupă nici femeia, nici grija de copii și nici grija de casă. Cine i-ar da deci prilej ca să insulte și să hulească? Cel mult dacă se ceartă cu cei de o vârstă cu el. Pune deci numaidecât copilului lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu se bată. Când îl vezi că-ți calcă legea, pedepsește-l, uneori printr-o căutătură aspră și severă, alteori prin cuvinte usturătoare, iar alteori prin cuvinte de mustrare. Altădată măgulește-l și fă-i făgăduințe. Nu-l bate mereu și fără socoteală, ca să nu-l obișnuiești astfel. Dacă se va obișnui să fie educat numai prin bătaie, va învăța să disprețuiască bătaia. Iar dacă a învățat să disprețuiască bătaia, s-a stricat totul. Dimpotrivă, să se teamă de bătaie, dar să n-o primească. (…) Amenințările să nu meargă până la faptă. Dar să nu creadă că se reduc numai la amenințări cuvintele tale. Amenințarea atunci este bună, când i se dă crezare că va trece în faptă. Căci, dacă cel care a greșit îți află gândul, va disprețui [amenințarea]. Dimpotrivă, să se aștepte să fie pedepsit, dar să nu-l pedepsești, ca să nu se stingă teama de pedeapsă, ci teama să rămână ca un foc plin de putere ce arde toți spinii. Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii blând. Firea omenească are nevoie și de îngăduință. Învață-l pe copil să fie îngăduitor și bun cu oamenii. Dacă-l vei vedea că îl insultă pe servitor, nu trece cu vederea acest lucru, ci pedepsește-l pe copil, chiar dacă este liber. Dacă știe că nu-i este îngăduit să insulte sluga, cu atât mai mult nu va huli și nu va batjocori pe cel liber, care este de o cinste cu el. Închide-i gura la orice cuvânt rău și urât. Dacă-l vei vedea că defăimează pe cineva, astupă-i gura și îndreaptă-i limba spre propriile sale greșeli și scăderi.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 23-27; 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 353-354
„Închipuie-ți că ești un împărat care are sub conducerea sa un oraș: sufletul copilului. Căci, într-adevăr, sufletul este un oraș. După cum în oraș unii fură, alții fac fapte de dreptate, unii muncesc cum trebuie, iar alții fac toate de mântuială și la întâmplare, tot astfel și în suflet sunt cugete și gânduri. Unele se luptă împotriva celor care nedreptățesc, cum sunt soldații în oraș; altele se îngrijesc de buna stare a trupului și a casei, cum sunt oamenii de stat dintr-un oraș; altele poruncesc, cum sunt conducătorii orașului; altele povestesc lucruri de rușine, cum sunt destrăbălații din oraș; altele povestesc lucruri cuviincioase, cum sunt oamenii cumpătați și înțelepți din oraș; altele iubesc o viață plină de moleșeală, ca femeile de la noi; altele spun prostii, precum copiii; unora li se poruncește ca unor sclavi, cum sunt servitorii în oraș; altele sunt nobile, cum sunt oamenii liberi din oraș. Avem deci nevoie de legi ca să alunge gândurile rele, să le aprobe pe cele bune și să nu îngăduie ca gândurile rele să pună stăpânire pe cele bune. Dacă într-un oraș n-ar fi legi care să îngrădească libertatea hoților, viața în oraș ar fi grozav de tulburată; dacă soldații n-ar face uz cum trebuie de puterea lor, s-ar distruge totul; dacă fiecare cetățean și-ar părăsi starea și funcția sa și ar urmări-o pe a altuia, ar nimici buna rânduială prin ambiția lui. Tot așa este și cu sufletul copilului. Sufletul unui copil este deci aidoma unui oraș: oraș de curând zidit și întemeiat, oraș care are cetățeni străini ce n-au încă experiența nici unui lucru. Astfel de cetățeni sunt mai cu seamă ușor de format. Cei care au fost crescuți într-un fel rău de viețuire, când sunt bătrâni, sunt greu de schimbat, deși nu cu neputință, căci, dacă vor, pot și ei să se schimbe. Cei [tineri] însă, care n-au încă experiența vieții, vor primi cu ușurință legile tale. Dă, așadar, legi acestui oraș, legi înfricoșătoare și aspre pentru cetățenii orașului! Fii apărătorul legilor ce se încalcă! Nu-i de niciun folos să dai legi dacă nu cauți ca aceste legi să fie puse în aplicare. Dă deci legi! Ai multă grijă de ele! Legiuirea noastră este pentru bunul mers al întregii lumi.”
Surs: http://ziarullumina.ro
