Evanghelia zilei (Luca 9, 49–56)

Neprimirea Mântuitorului

„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.”


Iubirea de Dumnezeu și aproapele

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 217

„Aceasta-i capul virtuților, aceasta-i temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu merge mână-n în mână cu dragostea de aproapele. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu va nesocoti pe aproapele său, nu va pune banii și averile mai presus de semenii săi; dimpotrivă, va fi larg la inimă și la pungă, aducându-și aminte de Cel Ce a spus: Cel ce a făcut unuia din acești frați mai mici ai Mei, Mie a făcut (Matei 25, 40). Gândindu-se că prin ajutorul dat semenului său Însuși Stăpânul universului este Cel Ce-și împropriază ajutorul dat, va face pe toate cu multă tragere de inimă și va da milostenie cu brațele deschise. Nu se va uita la nevrednicia celui din fața lui, ci la măreția Celui Care i-a făgăduit că-și împropriază cele date săracilor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 221

„Căci socotesc că se cuvine ca deodată cu iubirea de Dumnezeu să o cultivăm și pe cea de frați. Căci de lipsește una, lipsesc amândouă, după cuvintele lui Ioan, care a scris: Iar de zice cineva: iubesc pe Dumnezeu și pe fratele lui urăște, mincinos este. Căci cel ce nu iubește pe fratele său pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? Și această poruncă o avem de la El, ca cel ce iubește pe Dumnezeu să-l iubească și pe fratele său (I Ioan 4, 20-21). Căci amândouă se pierd împreună și se întăresc împreună. Pentru că sunt înjugate împreună și ca o pereche nedespărțită îl duc pe cel ce se străduiește să le conducă bine la o singură și atotdesăvârșită frumusețe a evlaviei față de Dumnezeu.”

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, Partea a doua, XCIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 268

„(…) principiul oricărei dreptăți fiind dublu: Dumnezeu și oamenii, Cuvântul spune că numai acela care iubește pe Dumnezeu din toată inima și din toată puterea lui și pe aproapele ca pe sine însuși este cu adevărat drept.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
43
Shares
Previous Post

A treia e-sinaxă din Sfântul Munte Athos, cu Arhim. Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped și ASCOR Iași

Next Post

De unde provin gândurile de hulă

Related Posts