Cine este Hristos
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși.”
Întruparea Domnului
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, p. 188
„De dragul nostru, n-a ținut să rămână în demnități excelente și supreme, adică în chipul și egalitatea Tatălui, ci a ales golirea (chenoza) în trup, cu toate urmările ei normale și cuvenite, socotind această umilire ca nimic, numai ca să restabilească integritatea noastră.”
Sursa: http://ziarullumina.ro