Evanghelia zilei (Marcu 1, 29-35)

Vindecarea soacrei lui Petru

„În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea cuprinsă de friguri și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și a alungat mulți diavoli. Iar pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, ridicându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.”


Cine poate vindeca orice boală?

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 236

„Nu poruncind vindeca Antonie, ci rugându-se și chemând numele lui Hristos, spre a fi tuturor vădit că nu era el cel ce făcea aceasta, ci Domnul, Care Își arăta iubirea de oameni prin Antonie și vindeca pe cei ce pătimeau. Ale lui Antonie erau numai rugăciunea și nevoința, de dragul cărora, șezând în munte, se bucura de vederea celor dumneze­iești.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci și despre face­rea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 449-450

„Iar dacă vrei să auzi și cum tămăduiește pe cel bolnav, atunci ține minte: cine a învățat pe albină să fabrice ceara? Împreună cu ea și mierea? Cine a făcut ca pinul, terebintul și arborele de mastică să picure sucul acela lipicios? Cine a zidit ținutul Inzilor, care-i mama fructelor și bine mirositoare? Cine a sădit măslinul care potolește durerile și oboselile trupești? Cine ne-a dat cunoașterea rădăcinilor și a plantelor precum și învățătura leacurilor care se găsesc în ele? Cine a recomandat oamenilor doftoria cea dătătoare de sănătate?”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omi­lia XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277

„ (…) Pentru aceasta a și venit Domnul, singurul Doctor adevărat, pentru ca să vindece sufletele celor credincioși de patimile cele incura­bile și să le curățească de murdă­ria leprei răutăţii. Îmi vei răspunde: De bună seamă că cred. Aceasta mă ține și întru aceasta îmi pun nădejdea. Cunoaș­te-te, deci, și examinează-te: nu cumva suferințele tale trupești te duc la doctorii cei pământești, ca și când Hristos în Care ai crezut n-ar putea să te vindece? Vezi cum te amăgești singur, socotind că crezi, dar nu crezi precum trebuie, cu adevărat. Pentru că, de ai crede că rănile cele veșnice și nevindecabile ale sufletului nemuritor și bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece și relele, și bolile trecă­toare ale trupului, și numai către El ai alerga. Dat fiind că acela care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Mama nu este un tratat de psihologie sau filosofie

Next Post

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt perechea cea mai nepătimaşă

Related Posts
Total
0
Share