„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon și cei ce erau cu el și, aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în satele învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am venit. Și, venind, propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni. Atunci un lepros a venit la El, rugându-L, îngenunchind și zicând: Dacă voiești, poți să mă curățești! Și, făcându-I-se milă, a întins mâna și S-a atins de el și i-a zis: Voiesc, curățește-te! Și îndată s-a dus lepra de pe el și s-a curățit. Și, poruncindu-i cu asprime să plece numaidecât, i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului și adu pentru curățirea ta cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.”
Mântuitorul Hristos și Legea cea veche
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 322
„Domnul n-a călcat legea veche în totul, dar nici n-a păzit-o în totul; ci uneori o călca, alteori o împlinea; o călca, pentru a deschide drum filozofiei Sale; o împlinea, pentru a pune frâu gurii nerușinate a iudeilor, făcând pogorământ slăbiciunii lor.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 199
„Legea urmărea să facă pe om drept; dar nu putea, că era slabă, venind, însă, Hristos și aducând un nou fel de dreptate, acela prin credință, a întărit voința legii; și, ce n-a putut legea, prin litera ei, aceea a săvârșit Hristos prin credință. De aceea a spus: N-am venit să stric legea.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 38, p. 245
„Legea ne călăuzește spre Hristos și câștigă slava nemincinoasă a vieții ce se cunoaște în El, dacă se înțelege duhovnicește. Și ne așază în dreptate. Dar învățătura evanghelică ne duce spre ceea ce e mai presus de aceasta.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Unsprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 38, p. 375
„Legea nu e îndestulătoare nici spre eliberare, nici spre a putea desăvârși în sfințenie pe cei eliberați, ci Hristos ne este și eliberare, și sfințenie, sfinții fiindu-I împreună-lucrători, cum i-a fost atunci Moise lui Aaron în Egipt și tot lui Aaron fiii lui. Căci arhiereului și căpeteniei tuturor Hristos, i-au fost împreună lucrători în chip spiritual dumnezeieștii ucenici, adăugându-I-se Celui ce toate le poate împlini, nu ca unuia slab în putere, ci ca unii ce au fost chemați și bine aleși ca să-I slujească și au câștigat de la El vigoarea pentru toate.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Cincisprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 38, p. 537
„Și patimile necunoscute și bolile ascunse sau, simplu, toată slăbiciunea din noi o alungă Hristos și curățirea cea prin El, lucru pe care nu l-a putut face legea. Căci, Nimeni nu se îndreptează prin lege, după cum s-a scris (Galateni 3, 11).”
Sursa: http://ziarullumina.ro