„Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter. Atunci aduceau la Iisus copii ca să-Și pună mâinile peste ei, dar Ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea. Și luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.”
Educația copiilor. Sfaturi pentru părinți
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 23-27; 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 353-354
„Închipuie-ți că ești un împărat care are sub conducerea sa un oraș: sufletul copilului. Căci, într-adevăr, sufletul este un oraș. După cum în oraș unii fură, alții fac fapte de dreptate, unii muncesc cum trebuie, iar alții fac toate de mântuială și la întâmplare, tot astfel și în suflet sunt cugete și gânduri. Unele se luptă împotriva celor care nedreptățesc, cum sunt soldații în oraș; altele se îngrijesc de buna stare a trupului și a casei, cum sunt oamenii de stat dintr-un oraș; altele poruncesc, cum sunt conducătorii orașului; altele povestesc lucruri de rușine, cum sunt destrăbălații din oraș; altele povestesc lucruri cuviincioase, cum sunt oamenii cumpătați și înțelepți din oraș; altele iubesc o viață plină de moleșeală, ca femeile de la noi; altele spun prostii, precum copiii; unora li se poruncește ca unor sclavi, cum sunt servitorii în oraș; altele sunt nobile, cum sunt oamenii liberi din oraș.
Avem deci nevoie de legi ca să alunge gândurile rele, să le aprobe pe cele bune și să nu îngăduie ca gândurile rele să pună stăpânire pe cele bune. Dacă într-un oraș n-ar fi legi care să îngrădească libertatea hoților, viața în oraș ar fi grozav de tulburată; dacă soldații n-ar face uz cum trebuie de puterea lor, s-ar distruge totul; dacă fiecare cetățean și-ar părăsi starea și funcția sa și ar urmări-o pe a altuia, ar nimici buna rânduială prin ambiția lui. Tot așa este și cu sufletul copilului. Sufletul unui copil este deci aidoma unui oraș: oraș de curând zidit și întemeiat, oraș care are cetățeni străini ce n-au încă experiența nici unui lucru. Astfel de cetățeni sunt mai cu seamă ușor de format. Cei care au fost crescuți într-un fel rău de viețuire, când sunt bătrâni, sunt greu de schimbat, deși nu cu neputință, căci, dacă vor, pot și ei să se schimbe. Cei [tineri] însă, care n-au încă experiența vieții, vor primi cu ușurință legile tale. Dă, așadar, legi acestui oraș, legi înfricoșătoare și aspre pentru cetățenii orașului! Fii apărătorul legilor ce se încalcă! Nu-i de niciun folos să dai legi dacă nu cauți ca aceste legi să fie puse în aplicare. Dă deci legi! Ai multă grijă de ele! Legiuirea noastră este pentru bunul mers al întregii lumi.”
Sursa: http://ziarullumina.ro