Evanghelia zilei (Marcu 10, 17-27)

Tânărul bogat

„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către Ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar Ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni, aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”


Hristos este ascuns în poruncile Sale

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 480-481

„Când Cuvântul lui Dumnezeu, adică Domnul nostru Iisus Hristos, a venit pentru toți și, adunând la un loc deopotrivă pe toți, învățați și neînvățați, de ambele sexe și de orice vârstă, le-a spus învățăturile mântuirii, a făcut un tot unitar și succint al învățăturilor Sale, pentru ca să nu încarce memoria celor ce-și însușesc învățătura cerească, ci pentru ca ei să prindă repede ce e necesar din domeniul credinței. Astfel, pe când arăta ce e viața eternă, a exprimat foarte pe scurt sfințenia vieții zicând: Aceasta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine ca singurul și adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (Ioan 17, 3). De asemenea, pe când dădea pe scurt primele și cele mai însemnate învățături despre lege și despre profeți, a zis: Ascultă, Israel: Domnul Dumnezeul tău este Domnul singur și: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău și din toată puterea ta. Aceasta e prima poruncă; iar a doua este următoarea acesteia: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Aceste două porunci sintetizează toată legea și prorocii (Marcu 12, 29-31) și, de asemenea: Binele pe care voiți să vi-l facă oamenii faceți-l și voi lor, căci aceasta este legea și prorocii (Matei 7, 12).”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 60

„Căci scopul Dătătorului poruncilor a fost să elibereze pe om de lume și de fire.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (Iacov 1, 19-27)

Next Post

Folosirea epitimiilor

Related Posts
Total
0
Share