Tânărul bogat
„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către Ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni, aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”
Viața veșnică – argumente
Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 509
„Dacă omul n-ar putea supraviețui (după moartea trupească – n.n.), totul ar fi zadarnic: în zadar i s-ar fi însoțit sufletului nevoi și pasiuni trupești, cu tot avântul lor; în zadar ar fi împiedicat trupul de mustrarea și de frâul sufletului, spre atingerea țelului final al înclinărilor și dorințelor, zadarnică activitatea rațiunii, zadarnică funcționarea minții, zadarnică înțelepciunea, dreptatea, practicarea oricărei virtuți, promulgarea și controlarea oricărei legi, cu un cuvânt, zadarnic ar fi tot ce poate fi măreț și frumos în viața oamenilor și pentru oameni. Ba, ceea ce ar fi și mai grav, însăși crearea omului și înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de niciun rost. Însă fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu și nici toate aceste daruri, care provin de la El, nu pot fi socotite zadarnice și fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea veșnică a sufletului și prelungirea vieții trupești, precum și corolarul ei firesc, învierea.”
Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 508
„Când ne gândim la crearea omului, implicit ne gândim că trebuia să și existe un singur scop, atât pentru sufletul, cât și pentru trupul lui.”
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea III, Cap. XI, 78.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, pp. 347-348
„Cum poți să te iubești pe tine însuți, dacă nu iubești viața cea veșnică?”
Sursa: http://ziarullumina.ro
