În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către Ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar Ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.
Învierea de apoi
Tertulian, Apologeticul, XLVIII, 4-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 105-106
„Fără îndoială, de vreme ce scopul învierii este Judecata de Apoi, nevoia cere ca omul să se facă iarăși așa cum fusese, să-și poată primi de la Dumnezeu judecata faptelor sale, bune sau rele. (…) Cum e cu putință, spui tu, ca o materie odată descompusă să poată reveni la ce a fost? Judecă-te pe tine însuți, omule, și vei avea convingerea lucrului. Gândește-te ce ai fost mai înainte de a fi ce ești. Nimic, fără îndoială, căci de ai fi fost ceva, ți-ai aduce aminte. Prin urmare, tu, care n-ai fost nimic mai înainte de a exista, tot tu, devenind nimic după ce vei înceta a mai exista, de ce n-ai să poți deveni iarăși din nimic ceva, prin voința aceluiași creator, care a voit ca tu să iei ființă din nimic? Ce lucru nou se petrece cu tine? Nu erai și ai fost făcut, precum ai să fii din nou, atunci când n-o să mai fii. Explică, dacă poți, cum ai fost făcut și apoi vei putea întreba cum vei fi făcut. Și, fără îndoială, mai ușor ai să fii ce-ai fost odată, fiindcă n-a fost greu să fii făcut ceea ce n-ai fost niciodată înainte. Va fi poate vreo îndoială, cred eu, despre puterea lui Dumnezeu, care a alcătuit acest corp așa de mare al lumii din ceea ce nu fusese mai înainte, nu mai puțin decât din neînsuflețirea ce era a spațiului și a mișcării, însuflețindu-l din acel spirit care însuflețește toate lucrurile, ca să fie mărturie nouă ca o probă evidentă a reînvierii omenirii? Lumina în fiecare zi se stinge și vine iarăși să strălucească din nou, și întunericul la fel la rându-i se duce și vine iarăși la loc; stelele se sting și se aprind din nou, anotimpurile reîncep de unde s-au sfârșit, fructele se trec și revin, sămânța crește mai îmbelșugat numai după ce s-a descompus și a putrezit. Toate privind se conservă, toate din moarte renasc. Și tu, omule, nume așa de însemnat, dacă te înțelegi pe tine însuți, fie chiar de ar fi s-o afli din inscripția de la Delfi, tu, stăpânul tuturor lucrurilor, care pier și renasc, nu cumva vei muri ca să pieri? Vei învia, oriunde va fi să mori, oricare va fi materia care te va distruge, te va nimici, întru nimic nu te va putea pierde, și te va reda cum ai fost. Căci al aceluia este nimicul, al cui este și totul.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 312
„Nici un alt acuzator nu va sta atunci lângă tine; înseși faptele, fiecare cu înfățișarea cu care a fost săvârșită; adulterul, furtul, desfrânarea, însoțite de noapte, de chipul săvârșirii lor și de amănuntele lor caracteristice; pe scurt, fiecare păcat cu însușirea lui proprie; și-ți va pune în față vădit amintirea lui.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, Omilia XXIX, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 228
„La fiecare om vor fi cerute roadele virtuții, pe măsura binefacerilor primite de la Dumnezeu, adică a darurilor naturale sau provenite din harul divin. Deci, fără apărare va fi orice om înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății (Romani 2, 1). Pentru că se va cere de la fiecare să dea roadele credinței, ale iubirii și ale oricărei virtuți care i s-a dat, ținându-se seama de gradul de cunoaștere și de modul în care s-a folosit de voia lui, ca și de faptul că a auzit sau nu cuvântul lui Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, p. 227
„… în ziua cea înfricoșătoare, la tribunalul acela ce nu poate fi cumpărat cu bani, fiecare ne vom căi de păcatele săvârșite, văzând înaintea ochilor chinurile acelea înfricoșătoare și pedepsele cele de neînlăturat, dar nu vom avea niciun folos, că a trecut timpul, pentru că numai pocăința făcută înainte de venirea pedepsei are rost și putere nespusă.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
