„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină – viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.”
Vremurile de restriște
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări de laudă la sfinți, Omilia după cutremur, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 564
„Am spus și ieri că mare-i rodul ce-l avem de la cutremure. Ați văzut iubirea de oameni a Stăpânului? Zguduie orașul, dar întărește sufletul. Zguduie temeliile, dar întărește gândurile. Face șubred orașul, dar face tare voința. Gândește-te la iubirea Lui de oameni! A cutremurat pământul puțin, dar ne-a întărit pentru multă vreme. Cutremurul a ținut două zile. Evlavia voastră însă să rămână tot timpul! Pentru puțină vreme ați fost întristați, dar v-ați înrădăcinat pentru totdeauna. Rodul va rămâne, chiar dacă va veni liniștea. Spinii nu vă vor mai înăbuși, nici ploile mari nu vor mai mătura totul. Bine v-a lucrat frica! A venit în ajutorul predicii mele. Eu tac, dar temeliile orașului grăiesc. Eu stau cu gura închisă și cutremurul scoate glas mai puternic decât trâmbița, grăind așa: Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung răbdător și mult-milostiv (Psalmi 102, 8). Am venit, spune cutremurul, nu ca să vă acopăr sub dărâmături, ci ca să vă întăresc! Așa ne grăiește cutremurul, așa ne strigă: V-am înfricoșat nu ca să vă întristez, ci ca să vă fac mai cu luare-aminte. (…) Cu ce v-ați păgubit că ați fost întristați pentru puțină vreme? Ați ajuns Îngeri în loc de oameni! V-ați mutat la cer, dacă nu cu locul, cel puțin cu purtarea. Nu vă lingușesc când grăiesc așa! Mărturie dau faptele. Într-adevăr, ce a lipsit pocăinței voastre? Ați alungat din suflet invidia, ați izgonit patimile rușinoase, ați sădit temeinic virtutea, ați avut puterea să petreceți toată noaptea în privegheri sfinte, în dragoste multă și râvnă înflăcărată. Nimeni nu s-a mai gândit la dobânzi, nimeni nu a mai vorbit de lăcomie și zgârcenie; nu numai mâinile au ajuns curate de păcate, dar și limba a fost eliberată de fărădelegi și ocări.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
