Evanghelia zilei (Marcu 10, 32-45)

Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Atunci Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.


Euharistia – medicamentul nemuririi

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 410-412; 414

„(…) Cel ce mănâncă Sfântul Trup al lui Hristos «are viață veşnică», deoarece Trupul are în el pe Cuvântul, Care e Viața după fire. De aceea, zice: «Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi». În loc de a spune că Trupul îl va învia pe acela, adică pe cel ce mănâncă Trupul Meu, a spus: «Eu», ca nefiind altcineva decât Trupul Său, de­sigur nu prin fire. Căci nu suporta să fie tăiat într-o doime de firi după unire. Deci Eu, zice, Cel ce am venit în acela, se înțelege prin Trupul Meu, «îl voi învia în ziua cea de apoi». Căci era cu neputință ca Cel ce era Viața prin fire să nu biruiască stricăciunea şi moartea. Deoarece vine în noi prin Trupul Său şi învinge moartea, care a apărut în trupul omenesc prin păcat, spre trebuința de-a se corupe, în mod sigur vom învia. Căci e improbabil, mai bine-zis cu neputință ca Viața să nu facă vii pe cei în care vine. Fiindcă, precum dacă cineva ia o scânteie, trebuie să o învelească în multe paie ca să salveze sămânța focului, la fel Domnul nostru Iisus Hristos ascunde în noi viața, prin Trupul Său, şi o pune ca pe o sămânță a nemuririi, făcând să dispară din noi stricăciunea.

(…) Căci părinții voştri, zice, au mâncat mana în pustie şi au murit, dar aceasta este Pâinea care s-a pogorât din cer, ca cel ce mănâncă din ea să nu moară (Ioan 6, 49-50). Fiindcă mâncarea manei satisface pentru puțin timp trebuința trupului şi, înlăturând slăbiciunea lui produsă de lipsa ei, îl lasă iarăşi să slăbească, neprocurând celor ce o mănâncă viața veşnică. Deci nu era hrana adevărată, cum este pâinea cea din cer. Iar Sfântul Trup al lui Hristos, hrănind spre nemurire şi viață veşnică, este hrana adevărată. Dar aceia au băut şi apă din piatră. Şi ce a urmat, zice, din aceasta, sau ce folos au avut cei căzuți? Căci au murit. Deci nici aceea nu era băutura adevărată, ci băutura adevărată este cinstitul Sânge al lui Hristos, care dezrădăcinează din temelii toată stricăciunea şi desființează moartea sălăşluită în trupul omenesc. Căci nu e sângele unui om oarecare, ci al înseşi Vieții după fire. De aceea suntem şi trup şi mădulare ale lui Hristos, ca unii ce am primit în noi, prin binecuvântare, pe Fiul Însuşi.

(…) Căci am luat trupul muritor, dar, fiindcă M-am sălăşluit în el, fiind Viață după fire, pentru faptul că sunt din Tatăl Cel viu, am umplut de viața Mea tot trupul asumat. De aceea, n-am fost biruit de stricăciune, ci mai degrabă am biruit-o ca Dumnezeu. Deci, voi spune iarăşi, fără greutate, în mod folositor, că aşa cum, deşi M-am făcut trup – căci aceasta înseamnă că am fost trimis -, viețuiesc totuşi pentru Tatăl Cel viu, adică păstrând în Mine firea Celui ce M-a născut, aşa şi cel ce Mă primeşte în sine prin împărtăşirea de trupul Meu va fi viu întreg, conformându-se Mie, Care-l pot face viu, pentru faptul că sunt din rădăcina de viață făcătoare, adică din Dumnezeu şi Tatăl.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (Evrei 9, 11-14)

Next Post

Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, îndemn pentru cercetarea proprie

Related Posts
Total
0
Share