„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în Templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze, căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mai mănânce rod din tine. Iar Ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în Templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în Templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin Templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi, însă, ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”
Sfaturi pentru o gândire sănătoasă
Marcu Ascetul, Cuvânt despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, Cap. 35-39; 41-42; 53, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 237-238
„Rugăciunea încă se numește virtute, deși e maica virtuților. Căci le naște pe acelea prin împreunarea cu Hristos. Tot ce am săvârși fără rugăciune și nădejde bună ne este pe urmă vătămător și fără preț. Când auzi că cei de pe urmă vor fi întâi și cei dintâi vor fi pe urmă (Matei 19, 30; 20, 16), înțelege pe cei părtași de virtuți și pe cei părtași de dragoste. Căci iubirea e cea din urmă dintre virtuți, după rând, dar e cea dintâi dintre toate, după cinste, vădindu-le pe cele care s-au născut înaintea ei, ca fiind cele de pe urmă. Dacă în vreme ce te rogi te copleșește trândăvia sau ești supărat în diferite chipuri de păcat, adu-ți aminte de moarte și de muncile înfricoșate. Dar e mai bine să te lipești de Dumnezeu prin rugăciune și nădejde, decât să te gândești la lucruri din afară, chiar dacă sunt de folos. Niciuna din virtuți nu deschide singură, prin sine, ușa firii noastre, dacă nu sunt împletite toate întreolaltă. (…) Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, nu e auzit. Cel ce se pocăiește cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru păcatele vechi, ci își va câștiga printr-însa îndurarea lui Dumnezeu. (…) Filozofează cu fapta despre voia omului și despre răsplata lui Dumnezeu. Căci știința nu e mai înțeleaptă sau mai folositoare decât fapta.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desăvârșire, către monahul Olimpiu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 475
„Ce călăuză vom avea noi pentru a ajunge la ținta convorbirii noastre, pe care ne-am pus-o chiar de la început, căutând să aflăm cum cineva ar putea izbuti să fie desăvârșit în viață? Cred că, dacă cineva s-ar gândi continuu la aceea că este părtaș al preacinstitului nume al Domnului și se va purta ca atare, după dogmele Sfinților Apostoli, atunci acesta va trebui să arate asupra sa și puterea celorlalte nume prin care se lămurește numele Hristos, făcându-se în viața sa părtaș al fiecăruia dintre aceste nume. Cu alte cuvinte, eu spun că trei sunt podoabele care trebuie să înfrumusețeze viața creștinului: fapta, cuvântul și gândul. Începutul oricărui cuvânt este gândul. Cuvântul vine în al doilea rând, după gândire, căci el descoperă prin grai gândirea deja întipărită în suflet. În rândul al treilea, după gând și după cuvânt vine fapta, care aduce la îndeplinire ceea ce a fost gândit de cineva. Ținând seama de cele de mai sus, suntem datori ca în viața noastră să luăm aminte cu multă grijă atât cu cuvântul, cât și cu fapta și gândul, la acele sfinte nume tâlcuitoare ale numelui Hristos, ca nu cumva sau cuvântul, sau gândul, sau lucrul să ne ducă în afară de puterea acelor nume înalte. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel ne spune că tot ce nu este din credință este păcat, este absolută nevoie ca acela care înțelege aceasta să mărturisească cum că tot cuvântul, sau lucrul, sau gândul care nu duce la Hristos duce în genere la ceea ce este potrivnic lui Hristos. Ceea ce este în afară de lumină și de viață nu este cu putință să nu fie în întuneric sau în moarte.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
