Puterea cu care Iisus face minuni
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin Templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”
Dumnezeu este atotputernic
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 110-111
„Căci nu a fost închis în trup; nici fiind în trup, lipsea din altă parte. Nici nu mișca trupul spre ceva, lăsând toate celelalte goale de lucrarea și de purtarea Lui de grijă. Ci, minune covârșitoare fiind, Cuvântul nu era cuprins de ceva în chip deosebit; ci mai degrabă le cuprindea El Însuși pe toate. Și precum, deși este în toată zidirea, este în afară de toate după ființă, dar este în toate prin puterile Lui, orânduindu-le pe toate, întinzând în toate purtarea Lui de grijă și dăruind viață fiecăreia și tuturor deodată, tot așa, cuprinzând toate, este necuprins, fiind întreg numai în Tatăl în toate privințele. Astfel fiind și în trupul omenesc și făcându-l viu El Însuși, le făcea de asemenea vii pe toate și era în toate și în același timp în afară de toate. Și făcându-Se cunoscut din trup prin fapte, nu era mai puțin văzut prin lucrarea Sa în toate. E propriu sufletului să vadă prin cugetări și cele din afară de trupul său, dar nu să și lucreze în afară de trupul său, sau să miște cele departe de acesta prin prezența sa.
(…) Nu așa era însă Cuvântul lui Dumnezeu în trup. Căci nu era legat de trup, ci mai degrabă El îl stăpânea pe acesta. Încât era și în el și în toate, ba și în afară de cele ce sunt. Și totuși nu Se odihnea decât în Tatăl. Și lucrul cel mai minunat era că viețuia și ca om, dar dădea în calitate de Cuvântul viață tuturor și era în calitate de Fiul împreună cu Tatăl. Astfel când Fecioara Îl năștea, El nu pătimea, nici nu Se întina de trup, ci mai degrabă sfințea și trupul. Și fiind în toate, nu Se împărtășește de toate, ci mai degrabă tuturor le dă viață și le hrănește. Căci dacă soarele făcut de El și văzut de noi se învârtește pe cer fără să se întunece de corpurile de pe pământ pe care le atinge, nici nu e întunecat de întuneric, ci mai degrabă el le luminează și le curățește pe acestea, cu mult mai mult Prea Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Care e și Făcătorul și Domnul soarelui, făcându-Se cunoscut în trup, nu Se întina, ci mai degrabă nestricăcios fiind și trupul Lui muritor aflându-se îl făcea viu și-l curăța și pe acesta.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 92
„Unul-Născut, Care pe toate le umple cu puterea negrăită a Dumnezeirii și este împreună de față cu Îngerii în cer și e împreună cu cei de pe pământ, nelăsând gol de Dumnezeirea Lui nici iadul și, fiind pretutindeni prezent tuturor, nu Se desparte de niciuna. De aceea, în mod cu totul cuvenit spune Psalmistul, minunându-se: Unde voi pleca de la Duhul Tău și unde voi fugi de la fața Ta? De mă voi sui la cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî la iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și mă va ține dreapta Ta (Psalmi 138, 7-10). Căci mâna dumnezeiască cuprinde tot locul și toată zidirea, susținând în existență toate făpturile, ținând în viață pe cele ce au nevoie de viață și semănând lumina spirituală celor capabile de înțelegere. Dar nu este în spațiu, precum am spus înainte, nici nu rabdă mișcarea de mutare, ci, mai degrabă, pe toate le umple ca Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a V-a, Cap. IV, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 821
„Oricât de mari și de negrăite sunt cele care s-au făcut, totuși niciunele nu sunt atât de întinse și de nemăsurate, încât să poată cuprinde pe Făcătorul lor.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 84, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 227
„Dacă deci fiecare lucrare dumnezeiască, după rațiunea ei adevărată, indică prin ea în fiecare lucru, după rațiunea prin care există în mod propriu acel lucru, pe Dumnezeu în chip neîmpărțit întreg, cine ar putea înțelege și spune exact cum e Dumnezeu întreg în toate în chip comun și în fiecare dintre cele ce există în parte, în chip neîmpărțit și nedivizat, fără să Se multiplice în chip variat cu deosebirile nesfârșite ale lucrurilor în care este ca Cel cu adevărat existent, și fără să Se contragă cu existența particulară a unuia, precum și fără să contragă într-o întregime unică toate lucrurile deosebite, ci e totul în toate, cu adevărat, Cel ce niciodată nu iese din simplitatea proprie neîmpărțită?”
Sursa: http://ziarullumina.ro
