Puterea cu care Iisus face minuni
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”
Hristos și creștinismul
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre înțelesul numelui de creștin către Armoniu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 438-439
„În înțelesul cel mai limpede și mai grăitor, cuvântul Hristos – din care provine termenul creștinism, înseamnă împărat, căci, printr-o accepțiune deosebită, Sfânta Scriptură, tocmai prin această expresie designează vrednicia împărătească (χρίω = ung, așa cum se ungeau împărații). Deoarece, însă, potrivit aceleiași Scripturi, Dumnezeirea nu poate fi înțeleasă și exprimată în cuvinte (I Timotei 6, 6), pentru că depășește orice putere de înțelegere, a fost necesar ca prorocii și apostolii să ne îndrume, parcă ducându-ne de mână, în Duh Sfânt, la înțelegerea ființei nematerialnice a Dumnezeirii tocmai prin mijlocirea acestor nume și noțiuni împărătești, conducându-ne din una în alta spre noțiuni adecvate și potrivite divinității, evidențiind astfel că prin cuvântul împărătesc ne gândim la cea mai înaltă demnitate posibilă. În același timp, ceea ce-i liber de orice patimi și nu-i atins de nicio răutate se designează prin cuvintele virtuți, fiecare dintre ele părându-ne una mai înaltă decât cealaltă. În fond, însă, ori că o numim dreptate, ori înțelepciune (Evrei 7, 2), putere, ori adevăr, ori viață, mântuire, ori nemurire, neschimbare, ori nemutare, prin toate aceste cuvinte ne gândim la aceeași ființă sublimă, care se numește Hristos. Dacă, deci, noțiunea a tot ce poate fi mai sublim se cuprinde în cuvântul Hristos (căci într-o noțiune mai înaltă se cuprind toate celelalte, după cum și în noțiunea de împărat se subînțelege și aceea a supușilor lui), atunci urmează în chip firesc ca tot așa să ajungem să înțelegem și ce înseamnă cuvintele creștin și creștinism. Căci dacă cei legați de El (I Corinteni 1, 24) prin credința în El purtăm același nume ca Cel ce depășește orice slăbiciune a firii, atunci trebuie ca și tot atâtea însușiri câte le denotă firea cea nestricăcioasă a lui Hristos să ni le apropiem și noi cei ce ne numim cu numele lui. Dacă avem părtășie cu numele lui Hristos numindu-ne creștini, urmează în chip firesc să ne facem părtași de asemenea la toate acele însușiri ale Lui.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
