Dumnezeu și cezarul
„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.”
Ce este adevărul?
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XV – 123.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 453
„Dacă și după cum spune Platon a fost cu putință să cunoaștem adevărul numai de la Dumnezeu și de la descendenții lui Dumnezeu, atunci pe bună dreptate ne lăudăm că am fost învățați adevărul de Fiul lui Dumnezeu, alegând mărturiile din cuvintele dumnezeiești; unele fiind profețite, iar altele fiind spuse chiar de Fiul lui Dumnezeu.”
Tertulian, Apologeticul, I, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 38
„Adevărul nu se roagă de nimic în sprijinul cauzei sale, fiindcă nu se miră de condiția existenței sale. El știe că trăiește ca un străin pe acest pământ, că între străini își găsește ușor dușmani, pentru că familia, locuința, speranța și buna lui cinstire se află în ceruri. El cere un singur lucru: să nu fie condamnat fără a fi cunoscut.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 42
„Căci aceasta este, după părerea mea, ființa adevărului: a nu te minți în înțelegerea a ceea ce este cu adevărat (iar minciuna este o închipuire ivită în cugetare, care face ca ceea ce nu este să apară ca existând; iar adevărul este înțelegerea sigură a ceea ce este cu adevărat).”
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, Epistola 233, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 373
„Puterea de judecată a minții tocmai de aceea ni s-a dat, ca să cunoaștem adevărul. Iar adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeul nostru.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1099-1100
„Căci, precum cei cu văzul trupului bolnav și căzuți din simțirea ochilor nu sesizează nimic din frumusețea culorilor, fie că li s-ar prezenta o bucată de aur, fie că li s-ar arăta o piatră strălucitoare și mult prețioasă, nici măcar lumina strălucirii solare nu-i poate minuna, realitatea ei netrezindu-le nicio simțire sau neputând să o primească, la fel celor cu mintea învârtoșată adevărul li se pare lipsit de frumusețe și fără formă, deși el aduce în sufletele celor ce-l văd o strălucire spirituală și dumnezeiască.”
Ce Îi oferim lui Dumnezeu?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 212-213
„Dacă îți aduci darul tău la Altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău înaintea Altarului și du-te de te împacă cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul tău (Matei 5, 93-94). Ce bunătate! Ce iubire de oameni covârșitoare! Pentru dragostea noastră de aproapele Dumnezeu renunță la cinstea și slujirea ce trebuie să I-o aducem. (…) Ce cuvinte ar putea fi mai blânde decât acestea? Să fie întreruptă închinăciunea ce Mi-o aduci, ne spune Hristos, ca să rămână dragostea ta! Pentru că și împăcarea cu fratele tău este tot o jertfă! De aceea n-a spus: După ce Îmi vei aduce darul tău: înainte de a-l aduce, ci îl trimite să se împace cu fratele său după ce darul este dus la altar și jertfa începuse. Îi poruncește, deci, să alerge, chiar în mijlocul slujbei; nici după ce s-a sfârșit slujba, nici înainte de a începe.
Pentru ce ne poruncește să facem așa? Care e pricina? – După părerea mea, prin o astfel de poruncă, Domnul vrea să ne arate și să ne dovedească două lucruri. Unul, de care am vorbit mai sus, pentru a ne arăta că prețuiește mult dragostea, că o socotește a fi cea mai mare jertfă și că fără dragoste nu este primită nici slujba și nici închinăciunea adusă lui Dumnezeu; al doilea, pentru a ne constrânge să ne împăcăm cu fratele nostru. Cel care a primit porunca de a nu aduce închinăciune lui Dumnezeu înainte de a se împăca cu cel certat se va grăbi să alerge la cel supărat, ca să pună capăt vrajbei, dacă nu din dragostea de aproapele, cel puțin să nu-i rămână jertfa nesăvârșită. Domnul a folosit aceste cuvinte tari tocmai pentru a înfricoșa și a deștepta. După ce a spus: Lasă darul tău, nu s-a oprit la atâta, ci a adăugat: înaintea Altarului – iarăși ca să înfricoșeze și cu locul – și pleacă. Și n-a spus numai: pleacă, ci a adăugat: Mai întâi și apoi venind adu darul tău. Prin toate aceste cuvinte a arătat că această Sfântă Masă a Altarului nu primește pe cei care trăiesc în dușmănie unii cu alții. Să audă aceste cuvinte cei inițiați, toți câți se apropie de Sfânta Masă cu dușmănie în suflet! Să le audă și cei neinițiați, că și către ei sunt adresate cuvintele acestea! Aduc și ei jertfă și dar, adică rugăciune și milostenie. Și rugăciunea e jertfă.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
