Evanghelia zilei (Marcu 12, 38-44)

Banul văduvei

„Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și, venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.“


Când sărăcia este o virtute

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 8, R. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 237-238

„(…) Domnul a declarat că este cu neputință să dobândim ceea ce căutăm, cât timp mintea este împărțită la griji diferite, spunând: Nimeni nu poate să slujească la doi domni; și: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona (Matei 6, 24). De aceea trebuie să alegem numai o comoară, cea cerească, ca să avem inima în ea, căci unde este comoara ta – spune Scriptura – acolo este și inima ta (Matei 6, 21). Deci, dacă ne vom păstra vreun bun pământesc și oarecare avere pieritoare, fiindcă mintea noastră se îngroapă în acestea ca în țărână, sufletul nostru, în mod necesar, nu poate să vadă pe Dumnezeu, nici nu poate să fie împins spre dorirea frumuseții cerești și a bunurilor ce ne sunt promise; posesiunea acestora nu este cu putință s-o dobândim, dacă o dorință neîntreruptă și mai arzătoare nu ne îndrumă să le căutăm și nu ne ușurează osteneala necesară pentru ele. Renunțarea este, deci, după cum arată cele spuse, o dezlegare de cătușele acestei vieți materiale și temporale, o eliberare de obligațiile omenești, care ne face mai apți să pornim pe drumul care duce la Dumnezeu; ea este punctul de punere în mișcare fără piedici pentru dobândirea și folosirea de lucruri mai prețioase decât aurul și multe pietre scumpe (Psalmi 18, 11); este, spus într-un cuvânt, o mutare a inimii omenești la petrecerea cerească, încât se poate spune: că sălașul nostru este în ceruri (Filipeni 3, 20); dar ceea ce este mai important, ea este începutul asemănării noastre cu Hristos, Care, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru noi (II Corinteni 8, 9). Dacă nu vom dobândi această asemănare, va fi cu neputință să ajungem la modul de viață pe care îl are Evanghelia lui Hristos. Căci va putea fi câști­gată vreodată înfrângerea inimii sau umilința minții sau eliberarea de mânie, de tristețe, de griji și, într-un cuvânt, de pasiunile pierză­toare de suflet, aflându-te în bogă­ție, în grijile acestei vieți, în pofta către lucrurile din afară și în îndeletnicirea cu ele?”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a VII-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 415

„Acela-i sărac care are nevoie de multe.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
89
Shares
Previous Post

Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron

Next Post

Călătorule, stai şi te gândeşte la viaţă

Related Posts