„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.”
Să priveghem în rugăciuni
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XXII, 140.1.-140.3., 141.1.-141.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 296-297
„După părerea mea, noaptea a fost numită bună sfătuitoare pentru că în timpul nopții sufletul, fiind lăsat în pace de simțuri, se îndreaptă spre el însuși și poate participa mai mult la gândurile cele înțelepte. De aceea și ceremoniile religioase se săvârșesc mai ales noaptea, pentru a arăta, oarecum, că în timpul nopții sufletul se retrage din trup. Deci, dar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să priveghem și să fim treji; că cei care dorm, noaptea dorm, iar cei ce se îmbată, noaptea se îmbată; noi, însă, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne cu platoșa credinței și a dragostei și cu coiful nădejdii de mântuire (I Tesaloniceni 5, 6-8). Toate cele câte se spun despre somn trebuie să le auzim spuse și despre moarte. Amândouă arată o îndepărtare a sufletului; moartea o îndepărtare mai mare, somnul una mai mică. Un gând ca acesta îl putem afla și de la Heraclit: Omul, când moare și privirile-i se sting, spune el, aprinde în noapte o lumină; iar cât trăiește, când doarme și privirile-i se sting, seamănă cu mortul; când, însă, este treaz, cu cel ce doarme seamănă. Că, după cum spune apostolul, fericiți sunt cei care cunosc vremea, că este ceasul să ne sculăm din somn; că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am primit credința. Noaptea e pe sfârșite, iar ziua s-a apropiat. Să lepădăm, dar, lucrurile întunericului și să îmbrăcăm armele luminii (Romani 13, 11-12). Cuvintele zi și lumină arată în chip alegoric pe Fiul, iar cuvintele armele luminii arată metaforic poruncile.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu Părintele Isaac, Cap. XVIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 463-464
„O stare mai sublimă și mai înaltă, care se formează numai din contemplarea lui Dumnezeu și din ardoarea dragostei, în care mintea se cufundă, făcându-l pe cel ce se roagă să vorbească lui Dumnezeu cu simțăminte familiale, ca și unui tată.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVII, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 875-876
„Apoi iarăși, pentru ca Ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: Privegheați, deci, că nu știți în care ceas vine Domnul vostru. N-a spus: Nu știu, ci: Nu știți. Când era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se oprește și iarăși îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiți. Le spune: Privegheați!, arătându-le că nu le spune ziua și ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. Aceea să cunoașteți, că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul ar priveghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea și voi fiți gata că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44). De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: Atunci va veni, când nu vă așteptați; voiește să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoși. Cu alte cuvinte, spune așa: Dacă cei mai mulți oameni ar ști când mor, negreșit că s-ar strădui în ceasul acela. Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obște a sfârșitului lumii, nici ziua morții fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aștepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că e necunoscut sfârșitul vieții fiecăruia din noi. În acest text, Hristos Se descoperă pe Sine Însuși că este Domn; nicăieri nu o spusese atât de clar.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 24, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 164
„Să ne gândim la sfârșitul cel mai de pe urmă al întregii lumi, când prin focul cel mare și fără măsură va arde tot universul acesta, stihiile se vor clătina de arderea ce le va topi, cerul prin înfășurare și frică se va retrage din fața focului, care va curăți mai înainte zidirea pentru arătarea Celui curat, marea va dispărea, pământul va fierbe și din sânul lui va scoate la arătare în chip nemicșorat nesfârșitele miliarde de trupuri omenești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
