„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.”
Când suntem morți sufletește
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XIV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 317
„(…) Omul, câtă vreme trăiește în acest trup, va ști că trebuie să se socotească în slujba acelei Împărății, căreia i s-au dedicat ca părtaș și slujitor în această viață, sigur fiind că în veșnicie va fi însoțitor al Celui pe care L-a ales să-L aibă stăpân și totodată tovarăș, potrivit învățăturii Domnului, care zice: «Dacă-Mi slujește cineva, să Mă urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu». Precum împărăția diavolului se capătă prin practicarea viciilor, la fel Împărăția lui Dumnezeu se dobândește prin exercițiul virtuților, curăția inimii și știința duhovnicească. Iar unde este Împărăția lui Dumnezeu, acolo se găsește, fără îndoială, viața veșnică, și unde este împărăția diavolului, acolo se află în chip sigur iadul morții, unde Domnul nu poate fi lăudat, căci spune profetul: «Nu cei morți Te vor lăuda, Doamne; nici cei ce coboară în iad» (în iadul păcatului, fără îndoială); dar noi, zice el – cei ce trăim (desigur nu pentru vicii, nici pentru lumea aceasta, ci pentru Dumnezeu) -, lăudăm pe Domnul acum și în veci. Căci nu este în moarte cel ce-și amintește de Dumnezeu; dar în iad (adică în păcat) cine-L va preamări pe Dumnezeu? Nimeni, desigur. Niciunul, chiar dacă ar declara de o mie de ori că este creștin, sau monah, nu-L cinstește pe Dumnezeu, niciunul nu-L pomenește pe Dumnezeu, dacă face ceea ce Domnul îi interzice, și nici nu se declară în mod sincer slujitor al lui Dumnezeu cel ce-I disprețuiește cu îndrăzneală neînfricată învățăturile. Fericitul apostol spune că-n astfel de moarte se găsește văduva care petrece în desfătări: «Văduva care petrece în desfătări, chiar în viață, moartă este». Sunt mulți așadar care, trăind în acest trup, sunt morți, în iad, unde nu pot lăuda pe Dumnezeu, și dimpotrivă sunt alții care, deși morți cu trupul, binecuvântează pe Dumnezeu în duh și-L laudă, precum spun aceste cuvinte: «Binecuvântați pe Domnul, duhuri și suflete ale celor drepți».”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
