Iisus profețește ucenicilor
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la voi înșivă. Că vă vor da în adunări și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și a împăraților, pentru Mine, spre mărturie lor. Însă mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna stăpânitorilor, nu vă îngrijiți dinainte ce veți vorbi, căci veți grăi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”
Luați Duh Sfânt!
Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Cincea a Glafirelor la Facere, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 154
„Iar odată înviat din morți, modelându-și firea omului ca Icoană dumnezeiască, le-a insuflat Duhul Sfânt Sfinților Apostoli ca celor dintâi, zicând: Luați Duh Sfânt (Ioan 20, 22). Dar a spus și dumnezeiescul Pavel: Căci n-ați luat iarăși duh de robie spre temere, ci ați luat Duhul înfierii, întru care strigăm: Avva, Părinte (Romani 8, 15). Deci în Israil era duh de robie, iar în noi, cei (…) din Biserica neamurilor, e Duhul lui Dumnezeu spre înfiere, care ne face casa Lui duhovnicească.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la a doua Lege, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 461
„Căci după ce a înviat Hristos din morți, călcând moartea, și prădând iadul și spunând celor din legături: Ieșiți! Și celor din întuneric: Luminați-vă! (Isaia 49, 9), a înfrumusețat din nou prin Duhul firea omului, ca la începutul neamului, și a zidit-o din nou spre sfințenie, suflând Duhul în Sfinții Apostoli și zicând: Luați Duh Sfânt (Ioan 20, 22).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Capitol unic, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 880
„Căci s-a scris că a suflat asupra ucenicilor zicând: Luați Duh Sfânt (Ioan 20, 22). Deci nu va nega cineva, ci mai degrabă va afirma că Fiul fiind Subiect al bunătăților naturale ale lui Dumnezeu-Tatăl, în mod ființial, în același mod cum le are și Tatăl, nu-L are pe Duhul dobândit din afară. Căci e greșit, sau, mai mult, e nebunie a cugeta astfel. Ci, precum fiecare dintre noi are în sine duhul propriu și-l răspândește din cele dinlăuntru în afară, așa e și Hristos. De aceea a suflat Hristos trupește, arătând că, precum iese din gura omului suflarea trupească, așa iese și din ființa dumnezeiască Duhul din El. (…) Tatăl este în Fiul și Fiul în Tatăl. Deci Tatăl nu dă pe Mângâietorul, sau pe Duhul Sfânt, în mod deosebit, și Fiul în mod deosebit, ci Duhul Se dăruiește Sfinților de la Tatăl prin Fiul. Pentru aceasta se spune despre Tatăl că e Cel ce dăruiește, și despre Fiul că e Cel prin care Tatăl dăruiește toate. Și spunându-se despre Fiul că e Cel ce dăruiește, se spune despre Tatăl că e Cel din care Fiul dăruiește toate.”
Sursa: http://ziarullumina.ro