„În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De aceea el căuta cum să-L dea lor la timpul potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paștile, Ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să mergem să pregătim, ca să mănânci Paștile? Și a trimis doi dintre Ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice: Unde este încăperea în care pot să mănânc Paștile împreună cu Ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi. Și au ieșit Ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile. Și, făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când ședeau la masă și mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Atunci ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Și, mâncând ei, Iisus a luat pâinea și, binecuvântând, a frânt și le-a dat lor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Apoi, luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»; dar, după Învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Și tot așa ziceau toți. Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a zis către Ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a Se tulbura și a Se mâhni; și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați. Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești. Apoi a venit la Ucenici și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un ceas? Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Și, iarăși mergând, S-a rugat, același cuvânt zicând; apoi, venind iarăși, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspundă. Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata, a sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.”
Priveghere
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 101
„Împarte-ți timpul nopții între somn și rugăciune. Visele chiar să-ți dea prilej de gândire cu privire la credință.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XXII, 140.1.-140.3., 141.1.-141.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 296-297
„După părerea mea, noaptea a fost numită bună sfătuitoare pentru că în timpul nopții sufletul, fiind lăsat în pace de simțuri, se îndreaptă spre el însuși și poate participa mai mult la gândurile cele înțelepte. De aceea și ceremoniile religioase se săvârșesc mai ales noaptea, pentru a arăta, oarecum, că în timpul nopții sufletul se retrage din trup. Deci, dar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să priveghem și să fim treji; că cei care dorm, noaptea dorm, iar cei ce se îmbată, noaptea se îmbată; noi, însă, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne cu platoșa credinței și a dragostei și cu coiful nădejdii de mântuire (I Tesaloniceni 5, 6-8). Toate cele câte se spun despre somn trebuie să le auzim spuse și despre moarte. Amândouă arată o îndepărtare a sufletului; moartea o îndepărtare mai mare, somnul una mai mică. Un gând ca acesta îl putem afla și de la Heraclit: Omul, când moare și privirile-i se sting, spune el, aprinde în noapte o lumină; iar cât trăiește, când doarme și privirile-i se sting, seamănă cu mortul; când, însă, este treaz, cu cel ce doarme seamănă. Că, după cum spune apostolul, fericiți sunt cei care cunosc vremea, că este ceasul să ne sculăm din somn; că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am primit credința. Noaptea e pe sfârșite, iar ziua s-a apropiat. Să lepădăm, dar, lucrurile întunericului și să îmbrăcăm armele luminii (Romani 13, 11-12). Cuvintele zi și lumină arată în chip alegoric pe Fiul, iar cuvintele armele luminii arată metaforic poruncile.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XVIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 463-464
„O stare mai sublimă și mai înaltă, care se formează numai din contemplarea lui Dumnezeu și din ardoarea dragostei, în care mintea se cufundă, făcându-l pe cel ce se roagă să vorbească lui Dumnezeu cu simțăminte familiale, ca și unui tată.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVII, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 875-876
„Apoi iarăși, pentru ca Ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: Privegheați, deci, că nu știți în care ceas vine Domnul vostru. N-a spus: Nu știu, ci: Nu știți. Când era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se oprește și iarăși îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiți. Le spune: Privegheați!, arătându-le că nu le spune ziua și ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. Aceea să cunoașteți, că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul ar priveghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea și voi fiți gata că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44). De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: Atunci va veni, când nu vă așteptați; voiește să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoși. Cu alte cuvinte, spune așa: Dacă cei mai mulți oameni ar ști când mor, negreșit că s-ar strădui în ceasul acela. Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obște a sfârșitului lumii, nici ziua morții fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aștepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că e necunoscut sfârșitul vieții fiecăruia din noi. În acest text, Hristos Se descoperă pe Sine Însuși că este Domn; nicăieri nu o spusese atât de clar.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 24, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 164
„Să ne gândim la sfârșitul cel mai de pe urmă al întregii lumi, când prin focul cel mare și fără măsură va arde tot universul acesta, stihiile se vor clătina de arderea ce le va topi, cerul prin înfășurare și frică se va retrage din fața focului, care va curăți mai înainte zidirea pentru arătarea Celui curat, marea va dispărea, pământul va fierbe și din sânul lui va scoate la arătare în chip nemicșorat nesfârșitele miliarde de trupuri omenești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
