„În vremea aceea, vorbind Iisus cu Ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, și cu el mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei, de cărturari și de bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Cel pe Care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. Și, venind, îndată s-a apropiat de El și I-a zis: Bucură-te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și toiege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi eram la voi în Templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Și, lăsându-L, au fugit toți. Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânză de in pe trupul gol, și l-au prins. El însă, smulgându-se din pânza de in, a fugit gol. Și L-au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii și bătrânii și cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până a intrat înăuntru în curtea arhiereului și ședea împreună cu slujitorii, încălzindu-se la foc. Arhiereii și tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest Templu făcut de mână și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici așa mărturia lor nu era la fel. Atunci, ridicându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori? Ați auzit blasfemia. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte. Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Prorocește! Și slujitorii Îl loveau cu palmele. Și, Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului și, văzându-l pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis: Și tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară, înaintea curții; și a cântat cocoșul. Dar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăși. Însă, după puțin timp, cei de față ziceau iarăși lui Petru: Cu adevărat ești dintre ei, căci ești galileean și vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe Omul acesta despre care ziceți. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă. Iar dis-de-dimineață, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat.”
Lucrarea răului
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a II-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 90
„Răul nu are o existență vie și însuflețită, ci este o stare sufletească potrivnică virtuții, din pricină că cei care nu sunt cu luare aminte asupra vieții lor se depărtează de bine.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu Părintele Serenus, Cap. XII, 1-3, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 420-421
„Definiția noastră nu este în contradicție cu ceea ce spuneți că se întâmplă cu energumenii care, răpiți fiind de duhuri necurate, vorbesc și fac ceea ce nu vor, sau sunt siliți să spună ceea ce nu știu. Este foarte sigur că această înrâurire a duhurilor nu se exercită într-un singur mod. Unii sunt astfel insuflați, încât nu știu ce fac și ce vorbesc, dar alții știu și în minte după aceea ce au făcut și ce-au spus. Nu trebuie să credem că pătrunderea duhului necurat se petrece în așa fel încât el să se contopească cu substanța sufletului și să se unească cu aceasta înlocuindu-l și vorbind așadar el prin gura celui suferind. Nu trebuie crezut în niciun chip că pot face ei aceasta. Că nu printr-o micșorare a sufletului, ci prin slăbirea trupului se întâmplă aceste lucruri, se poate înțelege ușor. Duhul necurat intră în acele membre în care se găsește puterea sufletului și, impunându-le o greutate nemăsurată și de nesuferit, cufundă și înăbușă într-o întunecime foarte deasă puterile minții. Vedem că uneori se petrec lucruri asemănătoare și din cauza vinului, sau a febrei, sau a unui frig prea mare, sau din alte cauze din afară. Diavolul, care căpătase puterea asupra trupului lui Iov, a fost oprit de Domnul să intre și în sufletul acestuia, cum se vede din cuvintele: Iată, îl predau în mâinile tale, dar păzește-i sufletul, adică să nu-i iei mintea slăbindu-i locuința sufletului, să nu-i întuneci inteligența și înțelepciunea când el îți rezistă, înăbușind cu greutatea ta partea principală a inimii lui. Dacă un duh necurat pătrunde într-o materie deasă și solidă, adică în trup, ceea ce este foarte posibil, aceasta nu ne poate îndreptăți să credem că el se unește în așa măsură și cu sufletul, încât să-i cuprindă natura acestuia. Acest lucru îi este cu putință numai Sfintei Treimi, care singură pătrunde în întreaga natură a sufletului, și nu numai că îl înconjoară, dar și intră în el ca într-un trup o putere netrupească.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
