Iisus Şi-a dat duhul
„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și, alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”
Dumnezeu nu ne părăsește
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 337
„Când auzi că Hristos S-a pogorât la iad și a eliberat sufletele care erau legate acolo să nu socotești că acest fapt se deosebește de cele ce se săvârșesc acum (în inima omului). Pentru că inima este un (adevărat) mormânt, iar (sufletul împreună cu) cugetele și mintea (sunt ca și sufletele din iad), îngropate în ea și înconjurate de un întuneric adânc. Deci, (după cum atunci), Domnul a venit la sufletele din iad, care strigaseră către El, (acum) coboară întru adâncul inimii și-i poruncește acesteia: Eliberează sufletul cel închis (în tine), care M-a chemat să-l izbăvesc. Și, ridicând piatra care zace peste mormânt, îl deschide, înviază sufletul care era mort cu adevărat și-l eliberează din temnița cea întunecoasă. Se întâmplă uneori ca diavolul să vorbească cu viclenie inimii tale și să-i zică: Știi câte rele ai făcut! Ți s-a umplut sufletul de nelegiuiri și te-ai îngreuiat cu păcate (multe). (Eu, însă, zic): Să nu te lași și sub pretextul smereniei să nu ajungi la disperare! (Să știi că) de la călcarea poruncii a intrat în lume răutatea și de atunci vorbește în fiecare moment sufletului, precum vorbește un om către alt om și-i sugerează lucruri nebunești. (La insinuările diavolului) să răspunzi: Am în scris asigurarea lui Dumnezeu că: Nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă prin pocăință și să fie viu (Iezechiel 23, 11). De altfel, ce rost a avut coborârea (Fiului lui Dumnezeu printre oameni) dacă nu ca să mântuiască pe cei păcătoși, să lumineze pe cei dintru întuneric și să dea viață celor morți?”
Sursa: http://ziarullumina.ro
