Iisus Și-a dat duhul
„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma Templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”
Rudele și dușmanii lui Dumnezeu
Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, cap. 42-46, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 16-17
„Omul după partea rațională e în legătură cu puterea aceea negrăită și dumnezeiască; iar după trup se înrudește cu dobitoacele. Dar puțini sunt oamenii desăvârșiți și raționali care se sârguiesc după înrudirea cu Dumnezeu și cu Mântuitorul, iar aceasta o arată prin fapte și viață virtuoasă. Cei mai mulți dintre oameni, mărunți la cuget, părăsind acea dumnezeiască și nemuritoare înfiere, se coboară la rudenia moartă, nefericită și de scurtă vreme a trupului. Ei cugetă asemenea dobitoacelor cele ale trupului și aprinzându-se de plăceri se despart de Dumnezeu. Ei trag sufletul din ceruri în prăpastie, departe de voirile sale. Bărbatul cu judecată, gândindu-se la rudenia sa cu Dumnezeu, nu prinde niciodată dragoste de ceva pământesc sau josnic, ci își are mintea întru cele cerești și veșnice. El cunoaște că voia lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor bunătăților și izvorul bunurilor veșnice, este să mântuiască tot omul. Când afli pe vreunul gâlcevindu-se și luptându-se împotriva adevărului și lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul cel bun, așa și vorbirea cu vrajbă strică pe cei virtuoși cu viața și cu socotința. Dacă întrebuințăm orice sârguință și iscusință ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai mult suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel ce voiește să se mântuiască nicio piedică nu are, fără numai negrija și lenea. Cei ce pricep cu anevoie cele de folos, oricât de limpede ar fi spuse, sunt socotiți bolnavi. Iar cei ce înțeleg adevărul, dar îi stau împotrivă fără rușine, și-au omorât rațiunea și și-au sălbăticit purtările.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
