Sfântul Noul Mucenic Ioan, Croitorul din Insula Thasos

Atunci când neamul grecesc trăia sub nemilosul jug al stăpânirii turcești, un copil, Ioan, de paisprezece ani, din insula Thasos, din pricina sărăciei a fost trimis de părinții lui în Constantinopol să se pricopsească. Și într-adevăr tânărul a găsit de lucru la un creștin, croitor de meserie, vrând să învețe și el croitoria.

Într-o zi croitorul l-a trimis la un negustor evreu ca să cumpere niște ață. Evreul văzându-l pe tânăr fără experiență, a vrut să-l înșele. Așa se făcea pe atunci negustoria. Dădeai și luai. Nu existau prețuri stabile la nici un produs. Însă Ioan nu era prost. A înțeles că l-a înșelat și a început să se certe cu evreul. Acela s-a enervat și a scos ceea ce avea înlăuntrul său: ura împotriva creștinilor. Și a început să strige către turcii care treceau pe lângă magazin:

– Nu-l auziți pe acest copil de creștin cum vă hulește credința?

Sf. Ioan din Thasos

Turcilor nu le trebuiau multe, ci de îndată ce l-au auzit pe evreu spunând acestea, s-au repezit asupra lui Ioan și au început să-l bată cu sălbăticie. Apoi l-au dus la vizir. Acolo au mărturisit mincinos, spunând că Ioan hulit credința lor. Nu a trebuit nimic mai mult, pentru că legea turcească stabilise că mărturiile creștinilor sunt minciuni, orice ar spune ei, pe când cele ale turcilor erau întotdeauna adevărate.

– Nu am hulit pe nimeni, a spus Ioan. Toate sunt clevetiri și minciuni ale evreului.

Dar cine să-l asculte? Atunci vizirul văzând pe Ioan un copil mic, i s-a făcut milă de el și i-a spus:

– Hai, copilul meu, vino și fă-te turc! Astfel îți vei scăpa viața, iar eu te voi lua lângă mine și te voi face bogat.

Însă Ioan nu s-a lăsat înșelat. Nu era atât de naiv, așa cum îl credea vizirul. Știa ce înseamnă Hristos și cine este Mahomed și Coranul lui. Așadar, i-a răspuns:

– Niciodată nu mă voi lepăda de Hristos, orice mi-ați face și orice mi-ați făgădui.

Vizirul a făcut câteva încercări să-i „schimbe mintea”, căci zicea în sinea sa: „Băieții și fetele la această vârstă repede cedează și apoi le lasă pe toate”. Însă Ioan nu a mușcat din momeală. Știa unde calcă și de ce nu trebuia să-i fie frică. Știa să se nevoiască. În cele din urmă vizirul a deznădăjduit de întoarcerea lui Ioan la religia lor și a poruncit să i se taie capul. Atunci călăul l-a luat și l-a dus la locul execuției, unde și-a împlinit porunca. I-a tăiat capul, însă Ioan nu s-a înfricoșat. Nu a slăbit din pricina durerii, ci și-a dat cu bărbăție sufletul său Domnului.

Astfel a primit moarte mucenicească Sfântul Ioan din Thasos. Era atunci 20 Decembrie 1652.

Citind aceste rânduri, ne minunăm și ne întrebăm:

– Cum a răbdat atâtea chinuri un copil? Nu era ascet, nu era teolog, nu ajunsese la o vârstă matură Era încă copil.

– Da, era copil, însă nu cu minte copilărească. Se maturizase. Gândea și înfrunta cele mai grele situații ca un bărbat matur, experimentat și înțelept.

– De ce?

– Aici este taina. Pentru că învățase că unul este adevărul. Una este Credința pentru care merită să moară oricine: Credința în Hristos.

Total
5
Shares
Previous Post

Maica care ne-a născut duhovnicește este Biserica

Next Post

Minune cu untdelemnul de la candela sa

Related Posts