Iisus le vorbește în pilde
„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.”
Cei care Îl urmează pe Hristos
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 774
„Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Ceea ce spune este aceasta: Dacă Eu, pentru folosul vostru, Mă predau pe Mine morții, cum nu e un lucru nebărbătesc să nu disprețuiți voi, pentru folosul vostru, viața vremelnică, ca să dobândiți prin moartea trupului viața neveștejită? Căci cei ce predau morții viața lor par că își urăsc viața lor de aici pentru pătimirile suferite, dobândind prin aceasta viața lor. Și cei ce viețuiesc întru nevoință par să-și urască viața, nelăsându-se biruiți de plăcerile iubirii de trup, dar de fapt o iubesc. E ceea ce a făcut Hristos pătimind pentru mântuirea tuturor, și a făcut aceasta ca chip al bărbăției, învățând pe cei ce doresc bunătățile nădăjduite să se silească să dobândească virtutea. Deci trebuie, zice, ca cei ce voiesc să-Mi urmeze să arate aceeași bărbăție și bună îndrăzneală, căci numai așa vor lua cununile biruinței.*”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 337
„Deci, cel ce voiește să meargă pe urmele lui Hristos și, după puterea omului, să imite modelul Lui să nu viețuiască cu iubire de slavă, să nu lucreze virtutea pentru a-și atrage laude, nici să nu aleagă o viață admirată ca fiind foarte nevoitoare, și să nu iubească a fi slăvit nici măcar cât de puțin pentru aceasta, ci să voiască să fie văzut numai de ochii Dumnezeirii, Care dezvăluie cele ascunse și face cunoscut ceea ce s-a împlinit pe nevăzute.” * Tâlcuirea pr. Stăniloae: Plătind prin jertfa Lui pentru păcatele noastre, Hristos nu ne-a mântuit în mod substitutiv și juridic, ca în doctrina lui Anselm de Canterbury, ci S-a făcut, prin toată viața Lui de smerite renunțări și pătimiri, terminate cu moartea, pildă de urmat pentru noi. Desigur, El ne dă și putere, ca Cel ce este și Dumnezeu, ca să împlinim aceasta. El ne-a chemat astfel să ne silim și noi spre desăvârșirea noastră, ca să arătăm prin aceasta că iubim mai mult pe Dumnezeu decât lumea (n.s. 1466, p. 774).
Sursa: http://ziarullumina.ro
