Evanghelia zilei (Marcu 3, 28-35)

„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de osânda veșnică. Pentru că unii ziceau: Are duh necurat. Atunci au venit Mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulțimea ședea împrejurul Lui. Și I-au zis unii: Iată, Mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Atunci El le-a răspuns, zicând: Cine sunt mama Mea și frații Mei? Și, privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei! Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.”


Hula împotriva Duhului Sfânt

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șasea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 38, p. 219

„Cât privește hula, nu pot spune ce lucru grav este și ce mare rău aduce celor ce o întrebuințează. De aceea și legea vede și pedep­sește cu moartea crudă. Dar și Hristos a pedepsit-o cu chinuri nesfârșite și de neocolit. Căci cine va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta lui; dar cine va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor (Matei 12, 32). Duh numește firea mai presus de trup, care e Dumnezeu, împotriva căreia cel ce-și sloboade limba neînfricată, va secera roadele flecărelii lui. Căci buzele nebunului îl duc la rele, precum s-a scris; iar gura lui cutezătoare îi pricinuiește moartea (Proverbe 18, 6-7). De aceea și dumnezeiescul cântăreț a zis: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Și să nu apleci inima mea spre cuvinte de vicleșug (Psalmi 140, 6-7). Iar acestea sunt grăirea lipsită de evlavie împotriva lui Dumnezeu și a firii negrăite și atotcurată în chip neprihănit.”

Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Î. 273, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 18, p. 438

„Întrebarea 273: Ce ar trebui să facă cineva ca să hulească împotriva Duhului Sfânt? (Marcu 3, 29)
Răspuns: Din hula de atunci, pe care au hulit-o fariseii, împotriva cărora s-a stabilit și judecata aceasta, este clar că și acum hu­lește împotriva Duhului Sfânt cel care atribuie celui potrivnic lucrările și roadele Duhului Sfânt; lucru pe care îl pătimim cei mai mulți, când, de multe ori, disprețuind primejdia, pe cel sârguitor îl numim vanitos, iar celui care arată râvnă bună, mințind, îi atribuim mânie, și când spunem altele ca acestea, mințind cu gânduri viclene.”

Învățătură a celor doisprezece Apostoli, Cap. III, 6-7 în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 26-27

„Fiul meu, să nu fii cârtitor, pentru că te duce la hulă, nici obraznic, nici cu gând rău, că din toate acestea se nasc hulele. Să fii blând, pentru că cei blânzi vor moșteni pământul (Matei 5, 5).” 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (II Corinteni 10, 7-18)

Next Post

Păcatul a devenit modă

Related Posts
Total
0
Share