Evanghelia zilei (Marcu 4, 1-9)

Pilda semănătorului

„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit să audă!”


Cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre iubire, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 323-324

„Întru aceasta vei afla adevărata înțelepciune, în puterea Crucii și nu în cuvinte meșteșugite. Aceste (fapte) săvârșind, această (înțe­lep­ciune) vei dobândi. Pentru că, zice (Sfântul Apostol) Pavel, Crucea lui Hristos este piatră de poticnire pentru cei ce pier, pentru noi, însă, cei care ne mântuim, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Chiar dacă ai gustat din fericirea cerească, chiar dacă te-ai împărtășit din acea înțelepciune (propovăduită de Apostoli) și chiar dacă s-a așternut liniștea în sufletul tău, să nu te mândrești, nici să nu crezi că deja ai ajuns (să cunoști totul) și că ai dobândit adevărul, ca nu cumva să auzi spunându-ți-se: Iată, sunteți sătui; iată, v-ați îmbogățit, fără de noi ați domnit, și, măcar de ați domni, că și noi domnim împreună cu voi (I Corinteni 4, 8). Chiar și gustând (din aceste bunuri), să socotești că încă nu te-ai atins de (binefacerile aduse de) învățătura Mântuitorului Hristos. Acest lucru să nu-l privești ca pe un lucru obișnuit, ci să-l ai pururi sădit și ascuns în inima ta. După cum cel lacom după bogăție, oricât de multe averi ar strânge, niciodată nu se satură, ci din contră, pofta (după ele) îi crește și mai mult; și după cum cineva, sfâșiat de sete, bând băutură dulce, tot mai însetat devine; tot așa, gustând cineva (din bunurile oferite de Dumnezeu), nu se satură de ele niciodată și, având din belșug bunurile sale, se consideră pe sine sărac. Așa sunt creștinii, ei nu socotesc că sufletul lor prezintă o cinste deosebită, se consideră niște oameni de nimic înaintea lui Dumnezeu și se cred datori tuturor oamenilor. Pentru smerenia lor, mult Se bucură Domnul și (cu multă plăcere) Se odihnește în sufletul lor. De aceea, dacă are cineva ceva, să nu creadă că este sau are ceva. Pentru că Dumnezeu urăște înfumurarea. Aceasta a scos pe om din paradis, atunci când (omul) auzind pe (diavolul) zicând: Veți fi dumnezei (Facerea 3, 5), a dat crezare acestui cuvânt zadarnic.” 

Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile morale, Reg. 80, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 197

„Ce este propriu creștinului? Să prisosească dreptatea lui mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor (Matei 5, 20), după măsura învăță­tu­rii Domnului, potrivit Evangheliei. Ce este propriu creștinului? Să se iubească unii pe alții, precum și Hristos ne-a iubit pe noi (Efeseni 5, 2). Ce este propriu creștinului? Să vadă pe Domnul înaintea lui pururea. Ce este propriu creștinului? Să vegheze în fiecare zi și în fiecare ceas și să fie gata, prin desăvârșirea străduinței, de a se fi făcut bine plăcut înaintea lui Dumnezeu, știind că în ceasul în care nu gândește vine Domnul (Luca 12, 40).”

Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole (către Efeseni), Cap. IX, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 192

„Sunteți, așadar, cu toții și tovarăși de drum, și purtători de Dumnezeu, și purtători de temple, și purtători de Hristos, și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (II Corinteni 11, 5-21)

Next Post

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit”

Related Posts
Total
0
Share