Potolirea furtunii
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”
Potolirea furtunii din noi
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Î. 29, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 329
„În ce chip ar putea cineva să nu se mânie? Dacă crede că vede totdeauna în cugetul lui pe Dumnezeu, Care veghează totul, și pe Domnul (Îl vede ca într-o oglindă) că este pretutindeni de față. Căci care supus ar îndrăzni cândva să facă înaintea mai-marelui său ceva care l-ar nemulțumi pe acesta? Și chiar dacă n-ar aștepta ascultare de la alții, totuși, el să fie pregătit spre ascultare, socotind pe ceilalți (oameni) superiorii lui. Așadar, dacă ar căuta ascultare pentru nevoile sale personale, să cunoască ceea ce cuvântul Domnului ne învață pe fiecare (dintre noi): să slujească altora.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mici, Î. 127, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 371
„Unii spun că este cu neputință ca omul să nu se mânie. Dacă este cu putință ostașului să nu se mânie înaintea împăratului, nici așa nu-și are rațiune ceea ce se spune. Căci dacă fața (prezența) unui om asemenea cu cinstea după fire, pentru superioritatea demnității, a împiedicat patima aceasta, cu atât mai mult se va întâmpla aceasta dacă cineva ar fi încredințat că Dumnezeu veghează mișcările proprii (ale sufletului lui); pentru că Dumnezeu, Care cercetează inimile și rărunchii, vede mult mai bine mișcările sufletului decât vede un om cele ce se întâmplă înaintea lui.”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a VIII-a, Cap. 20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 220
„(…) Trebuie să suprimăm mânia nu numai din fapte, dar chiar din străfundul inimii noastre s-o smulgem cu totul. Negreșit, nu ne va fi de niciun folos să înăbușim manifestarea în cuvânt sau în faptă a pornirii noastre mânioase, dacă Dumnezeu, Căruia nu-I rămân neștiute cele ascunse ale inimii, o găsește cuibărită acolo. Cuvântul Evangheliei ne poruncește să stârpim mai degrabă rădăcinile viciilor decât roadele, care fără îndoială vor dispărea, după ce le-a fost nimicită vatra. Când acestea vor fi alungate, nu de la suprafața faptelor noastre, ci din adâncul gândurilor noastre, mintea ne va putea rămâne necontenit într-o răbdare și sfințenie deplină.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
