Potolirea furtunii
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”
Lumina lui Hristos luminează tuturor
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 92
„Teologul adaugă și aceasta cu folos, dăruindu-ne prin aceasta o explicare de mare trebuință. Căci, după ce spusese: Era Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume, era de mare folos ascultătorilor să le spună dacă Lumina care luminează pe omul ce vine în lume nu e alta decât Lumina cea adevărată și dacă ea se mută în lume din alt loc, producând luminarea tuturor oamenilor. De aceea purtătorul de Duh ne descoperă în mod necesar adevărul și ne explică înțelesul cuvintelor sale, dând îndată după: în lume era, spusa: Care vine în lume, făcându-ne să înțelegem că ultima expresie se referă la om, sau mai bine-zis la firea luminată, ca la una ce e chemată la existență din cele ce nu sunt. Căci pentru cele create e un lucru înțeles faptul de-a nu fi undeva, de unde pornesc în vreun fel oarecare spre existență și primesc ca un alt loc pe cel al existenței. Dar mai propriu și cu totul potrivit firii oamenilor e să fie luminată îndată și să primească drept împreună-călătoare și împreună-dăruită cu existenţa înțelegerea de la Lumina ce era în lume, adică de la Unul-Născut, Care pe toate le umple cu puterea negrăită a Dumnezeirii și este împreună de față cu Îngerii în cer și e împreună cu cei de pe pământ, nelăsând gol de Dumnezeirea Lui nici iadul și, fiind pretutindeni prezent tuturor, nu Se desparte de niciuna. De aceea, în mod cu totul cuvenit spune Psalmistul, minunându-se: Unde voi pleca de la Duhul Tău și unde voi fugi de la fața Ta? De mă voi sui la cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî la iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și mă va ține dreapta Ta (Psalmi 138, 7-10). Căci mâna dumnezeiască cuprinde tot locul și toată zidirea, susținând în existență toate făpturile, ținând în viață pe cele ce au nevoie de viață și semănând lumina spirituală celor capabile de înțelegere. Dar nu este în spațiu, precum am spus înainte, nici nu rabdă mișcarea de mutare, ci, mai degrabă, pe toate le umple ca Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXVII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 346
„După cum pe Munte mulțimile au stat lângă Hristos nu numai când vorbea, ci L-au urmat și după ce a terminat cuvântarea Sa, tot așa și acum; L-au înconjurat nu numai când făcea minuni, ci și după ce a terminat. Aveau mare folos chiar numai uitându-se la chipul Domnului. Gândește-te cât trebuie să fi strălucit chipul Stăpânului nostru obștesc atunci, dacă Moise avea fața plină de slavă (Ieșirea 30, 34), iar Ștefan arăta ca un Înger? (Fapte 6, 15) Poate că mulți s-au aprins acum de dorința de a vedea chipul Domnului; dar dacă voim, vom vedea un chip cu mult mai frumos decât cel de atunci. Dacă vom duce viața aceasta cu îndrăznire, îl vom primi pe Domnul pe nori, întâmpinându-L într-un trup nemuritor și nestricăcios (I Tesaloniceni 4, 17).”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia I, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 88-89
„Domnul Însuși a spus că sufletele celor drepți se transformă în lumină cerească, atunci când a zis Apostolilor Săi: Voi sunteți lumina lumii (Matei, 5, 14). Transformându-i în lumină, El a rânduit ca lumea să fie luminată de ei. Pentru că a zis: Aprinzând (oamenii) lumina, nu o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei, 5, 15-16). (Prin aceste cuvinte), El vrea să spună: Nu ascundeți darul pe care l-ați primit de la Mine, ci dați-l tuturor celor ce voiesc (să-l aibă). Și iarăși: Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este bun, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Deci, dacă lumina, care este întru tine, este întuneric, cât de mare va fi (atunci) întunericul! (Matei, 6, 2-23) (…) așa au fost puși și Apostolii să fie ochii și lumina a toată lumea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
