În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.
Ce se întâmplă cu sufletul după moarte?
Viața Sfântului Macarie Egipteanul – Cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul despre ieșirea sufletului celor drepți și al celor păcătoși, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 67-69
„A zis, iarăși, Avva Macarie: Domnii mei, (…) pentru ce (am pomenit) de la Părinți să aducem jertfă pentru cel mort în ziua a treia, a noua și a patruzecea și care este folosul ei pentru sufletul care a ieșit din trup? Îngerul i-a răspuns: Nimic nu este fără rost; nimic n-a permis Dumnezeu să se facă la întâmplare în Biserica Lui. El este Acela Care nu numai că a permis, ci și a poruncit să se săvârșească în Biserica Lui tainele cele cerești și cele pământești (pentru sufletul ieșit din trup). Săvârșind Liturghie în aceste zile în Biserică, sufletul celui adormit primește mângâiere de la Îngerul care l-a luat; pentru că binecuvântarea și jertfa se aduc pentru el în Biserica lui Dumnezeu. Iar acest lucru este dătător de nădejde. În cele două zile (de după moarte) i se permite sufletului însoțit de Îngeri să meargă unde dorește pe pământ. Sufletul iubitor de trup se duce când la casa de care s-a despărțit, când la mormânt, unde a fost pus trupul. (…) Sufletul cel virtuos, însă, se duce la locurile unde avea obiceiul să săvârșească dreptatea. A treia zi, tot sufletul creștin se înalță la Ceruri pentru a se închina Dumnezeului tuturor și pentru a imita Învierea din morți — cea de a treia zi — a lui Hristos, Dumnezeul tuturor. Deci, bine face Biserica, aducând jertfă a treia zi și făcând rugăciune pentru suflet. După ce I se închină lui Dumnezeu, i se arată — la porunca Lui — corturile încântătoare ale Sfinților și frumusețea Paradisului. Toate acestea le cunoaște sufletul timp de șase zile, în acest timp se minunează și laudă pe Dumnezeul Cel ce pe toate le-a făcut. Văzând toate acestea, sufletul se schimbă și uită de necazurile pe care le-a avut pe când era în trup. Iar dacă este răspunzător de păcate, văzând desfătările Sfinților, începe să se întristeze, să se acuze și să zică: Vai, mie, cât de nebunește am trăit în lumea aceea, împlinind poftele. (…) Și după ce privește șase zile la bucuria drepților, iarăși este dus de Îngeri ca să se închine lui Dumnezeu. Deci, bine (se face) când se săvârșește Liturghie și jertfă pentru cel adormit. După a doua închinare, din nou, la porunca Stăpânului tuturor, sufletul este dus la iad și i se arată locurile de chin de acolo: cămările iadului și feluritele pedepse ale celor nelegiuiți; (locurile) în care stau necontenit sufletele celor păcătoși, unde plâng și scrâșnesc din dinți. Prin aceste (locuri) ale pedepselor este purtat sufletul timp de treizeci de zile, tremurând ca nu cumva și el să ajungă aici. În ziua a patruzecea este iarăși adus ca să se închine Domnului și atunci, având în vedere faptele lui, Judecătorul îi hotărăște locul de ședere. Deci, este bine să se pomenească în Biserică amintirea celor mutați de aici, care mai înainte au fost luminați (prin botez).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
