În vremea aceea, a venit Iisus în patria Sa, iar Ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut să facă acolo nicio minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
Adevărata libertate se dobândește cu înțelepciune
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 30-32, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 178
„(…) Și în pace sunt atacuri și în război există pace. De aceea și zice Apostolul: Din afară lupte, dinăuntru temeri (II Corinteni 7, 5). Dar în toate acestea biruim prin Acela Care ne-a iubit (Romani 8, 37). Căci, precum spune Apostolul, nici strâmtorările, nici prigoana, nici foamea, nicio primejdie, nici chiar moartea nu ne îngrozește. Cum să nu fie rob cine se teme de acestea, cine se îngrozește de moarte? Robește, fără îndoială, și încă în cea mai josnică robie. Căci nimic nu aruncă mai mult sufletul în robie decât frica de moarte. (…) Vezi ce spune robul: Mă voi ascunde de la fața Ta și voi fi zbuciumat și fugar pe pământ și oricine mă va întâlni mă va ucide (Facerea 4, 14). Acesta a primit semn de cruțare și totuși n-a putut scăpa de ucidere. Așadar, păcătosul robește fricii, robește poftelor, este rob lăcomiei, rob plăcerii, rob răutății, rob invidiei, și ți se pare că în acest fel este liber, deși robește mai mult decât cel ce se găsește sub tiranie. Sunt liberi cei ce trăiesc după legi. Dar legea adevărată este cuvântul drept, legea adevărată nu este săpată în piatră, nici dăltuită în aramă, ci întipărită în cugete și fixată în simțiri. Astfel, înțeleptul nu este sub lege, ci legea este sub el, având în inima lui lucrarea legii scrisă cu condeiul și cu meșteșugul firii (Romani 2, 14-15). Oare ne este orbirea atât de mare de nu vedem arătările limpezi ale lucrurilor și chipurile virtuților? Dacă popoare întregi se supun legilor omenești ca să fie părtașe la libertate, cum este cu putință ca înțelepții să lase și să părăsească adevărata lege a firii, arătată în chipul lui Dumnezeu, și adevărata cugetare despre libertate, de vreme ce în acestea este atâta libertate încât de mici nu știm să slujim viciilor, fiindcă suntem străini de ură, lipsiți de lăcomie, necunoscători ai poftelor? Ce nefericit lucru este deci ca, născuți în libertate, să murim în robie! Dar aceasta se poate întâmpla din ușurință sufletească, din slăbiciune a bunelor deprinderi, fiindcă frământăm în noi griji deșarte, ne ocupăm de lucruri fără niciun preț. Înțeleptul însă ne învață că inima lui este așezată pe temelii puternice și neclintite. (…) Înțeleptul își întinde mâinile, pe când idiotul și le strânge, precum este scris: Nebunul stă cu mâinile în sân și-și mistuie măruntaiele (Ecclesiastul 4, 5), cugetând mai degrabă la cele trupești decât la cele sufletești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
