„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste el. Atunci Iisus, luându-l la o parte, din mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și, scuipând, S-a atins de limba lui. Apoi, privind la cer, a suspinat și a zis lui: Effatá!, ceea ce înseamnă: Deschide-te! Și îndată urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui s-a dezlegat și vorbea limpede. Însă Iisus le-a poruncit să nu spună cuiva. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.”
Toate prin El s-au făcut…
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 624-625
„Tare mi-ar place să întreb pe cei care vor să micșoreze vrednicia Fiului: Care daruri sunt mai mari: cele pe care i le-a dat Tatăl lui Petru sau cele pe care i le-a dat Fiul? Tatăl i-a dăruit lui Petru descoperirea Fiului; Fiul însă i-a dăruit puterea de a semăna pretutindeni în lume descoperirea Tatălui și descoperirea Fiului; i-a încredințat lui, unui om muritor, stăpânire peste toate cele din ceruri, dându-i cheile Cel Ce a întins Biserica peste toată fața pământului și a spus că Biserica este mai puternică decât cerul: Cerul și pământul vor trece, a spus El, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Cum, dar, poate fi mai mic Fiul, Care a dat astfel de daruri, Care a săvârșit astfel de lucruri? Când spun asta nu împart faptele Tatălui și ale Fiului, că Toate prin El s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut (Ioan 1, 3), ci ca să fac să amuțească limba nerușinată a acelora care îndrăznesc unele ca acestea.
(…) Acesta este Fiul Meu cel iubit, a spus Tatăl. Iar – dacă este iubit, nu te teme! Nimeni nu părăsește pe cel pe care-l iubește. Așadar nu te tulbura. De L-ai iubi pe Hristos de mii de ori, nu-L iubești cum Îl iubește Tatăl Său, întru Care a binevoit. Îl iubește nu numai pentru că L-a născut, ci și pentru că este în totul egal cu El și de același gând cu El. Deci dragostea este îndoită, dar, mai bine spus, chiar întreită: pentru că este Fiu, pentru că este iubit, pentru că în El a binevoit.
– Ce înțeles au cuvintele: întru Care am binevoit?
– Ca și cum ar spune: întru Care Mă odihnesc; întru Care îmi găsesc plăcerea. Pentru că este în totul egal cu Tatăl, pentru că este o voință și în El, și în Tatăl, pentru că, rămânând Fiu, este una în totul cu Cel Ce L-a născut.”
Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea I, 4, 17, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, p. 25
„Căci dacă El (Fiul) Însuși a fost de la început, atunci toate prin El s-au făcut și le-a făcut din cele ce nu erau.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
